După luni de suspans, schimbări rapide de situaţie, zeci de zvonuri şi o adevărată licitaţie, General Motors cedat controlul asupra diviziei sale europene către Magna International.

Gigantul american aflat în moarte clinică, General Motors (GM), a decis să pună punct atât speculaţiilor, cât şi negocierilor privind viitorul mărcilor Opel şi Vauxhall. Deşi s-au purtat negocieri dure între oficialii americani, statul german şi potenţialii cumpărători, iar în ultima clipă se părea că GM va păstra controlul asupra Opel cu orice preţ, în după-amiaza zilei de 10 septembrie, verdictul a fost dat: va fi Magna. Tranzacţia nu se va încheia însă înainte de alegerile din Germania, în urma cărora cancelarul Angela Merkel speră să îşi păstreze funcţia. Merkel a fost încă de la începutul luptei dintre canadienii de la Magna, belgienii de la RHJ, chinezii de la BAIC şi grupul italian Fiat, de partea nord-americanilor. În special pentru că planul de redresare al Magna International nu presupunea închiderea uzinelor din Germania. După retragerea celor de la Fiat şi a chinezilor, s-a declanşat o adevărată licitaţie între Magna şi RHJ. Ultima ofertă a belgienilor a venit chiar la începutul lunii august, când promiteau 300 de milioane de euro pentru 51% din acţiunile Opel. „Ne-am majorat oferta cu 25 de milioane faţă de cea anunţată pe 20 iulie“, declara, plin de încredere, Arnaud Denis, purtătorul de cuvânt al RHJ, consorţiu susţinut şi de americanii de la Ripplewood.

GM rămâne acţionar

176-37258-13_opeleisenach_37.jpgOferta Magna pare să fi fost mult mai avantajoasă pentru statul german, în special din punctul de vedere al men­ţinerii forţei de muncă. În comunicatul oficial dat publicităţii în seara zilei de joi, Comitetul Director al GM a anunţat că va vinde 55% din Opel canadienilor, care sunt susţinuţi şi de ruşii de la Sberbank. Conform comunicatului, alături de Magna-Sberbank, în acţionariatul companiei „New Opel“, vor intra şi salariaţii cu 10%, restul de 35% rămânând în portofoliul GM.

Preşedintele GM a ţinut să declare şi că va continua să colaboreze îndeaproape cu Opel, mai ales că acordul prevede ca acesta să rămână integrat în politica de produse a americanilor, astfel încât viitoarele modele să împartă platforme şi motoare cu alte branduri ale GM. Această informaţie, prezentă în comunicat, pare anume inclusă pentru a stăvili intenţia deja declarată a celor de la Magna de a produce în uzinele Opel şi modele ale unor mărci concurente, care vor avea nevoie de o suplimentare a capacităţii de producţie.

Cu doar câteva ore înaintea anun­ţului oficial, sindicatele erau gata să declanşeze ample proteste la toate uzinele Opel din Germania, speriate că GM va rămâne la cârmă şi va aplica planul care prevedea închiderea sau vânzarea uzinelor din Bochum, producătoarele modelelor Astra şi Zafira, şi Eisenach, unde se fabrică modelul Corsa. Aceasta putea însemna concedierea a peste 10.000 de muncitori din totalul de 25.000 care lucrează pentru Opel în Germania. De altfel, sindicatele anunţaseră, anterior deciziei GM, că vor protesta dacă Opel nu va fi preluat de Magna, singurul ofertant care garantează menţinerea majorităţii locurilor de muncă. Andreea Roseman, o angajată a centrului de cercetare din Russelsheim, a aplaudat la aflarea veştii. „Sper că va fi bine cu Magna. Tot ce am auzit despre RHJ suna de parcă erau lăcuste care veneau doar ca să obţină rapid profit“, a declarat aceasta pentru Reuters.

176-37257-13_hendersoncitat_37.jpgGM va continua să colaboreze îndeaproape cu Opel şi Vauxhall pentru a dezvolta şi produce maşini performante, precum Insignia şi Astra.
Fritz Henderson, preşedinte GM

Activitatea Opel în România se desfăşoară, ca şi până acum, fără modificări care să afecteze partenerii sau colaboratorii noştri, cu atât mai puţin clienţii.
Florentina Stoica, PR Manager, GMSEE

500 de milioane de euro va investi grupul Magna – Sberbank în Opel. Strategia implică şi concedierea a 10.000 de salariaţi din totalul de 56.000

4,5 miliarde de euro a promis că va acorda Angela Merkel ca garanţii guvernamentale pentru Opel, dacă Magna va deveni acţionar principal. Alte 1,5 miliarde de euro au fost deja înghiţite de companie.

Activitatea Opel în România se desfăşoară fără modificări

Oficialii reprezentanţei General Motors Southeast Europe (GMSEE) din România au declarat pentru Capital că, la nivel local, nu se va schimba nimic. De altfel, menţinerea GM în acţionariatul Opel elimină aproape complet suspiciunile privind o ulterioară reprezentare a brandului Opel de o altă entitate.

GM este prezent pe piaţa românească cu un birou de reprezentanţă al General Motors Southeast Europe din 1997. Reţeaua de dealeri GM are 35 de unităţi, majoritatea distribuitorilor comercializând ambele mărci, Opel şi Chevrolet. Biroul de reprezentanţă GM din România are 23 angajaţi şi coordonează activităţile de vânzări, marketing şi aftersales. În primele şase luni din 2009, au fost comercializate în România 3.441 de automobile Opel, în scădere de la 9.235 în aceeaşi perioadă din 2008. Cota de piaţă a mărcii a scăzut în ultimul an de la 5,2% la 4,4%.