Guvernul a decis să promoveze un proiect de lege pentru revizuirea Constituţiei, pe care îl va înainta preşedintelui României, cu propunerea de constituire a unui Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari, a anunţat premierul Emil Boc. El a amintit că revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de preşedintele României, la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor şi senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vo
Guvernul a decis să promoveze un proiect de lege pentru revizuirea Constituţiei, pe care îl va înainta preşedintelui României, cu propunerea de constituire a unui Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari, a anunţat premierul Emil Boc.
El a amintit că revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de preşedintele României, la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor şi senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.
„În consecinţă, Guvernul a uzat de prevederile constituţionale şi a iniţiat proiectul de revizuire a Constituţiei, pe care îl va înainta preşedintelui, care are dreptul de a-l trimite Parlamentului spre dezbatere şi aprobare. Proiectul legii de revizuire a Constituţiei este produsul consultării dintre Guvern şi preşedinte, la nivel guvernamental şi în cadrul coaliţiei care susţine Guvernul, iar de aproape o lună de zile ne consultăm cu insituţia prezidenţială cu privire la textul care urmează a fi supus aprobării Parlamentului, pentru că trebuie să existe un acord între Guvern şi preşedinte astfel încât să fie promovat proiectul legii de revizuire a Constituţiei”, a spus Boc.
Proiectul de lege ajunge astăzi la preşedintele Băsescu
Premierul a arătat că proiectul legii de revizuire va fi trimis la Preşedinţie, iar Traian Băsescu, după ce îşi va însuşi textul, îl va înainta Parlamentului.
“Azi vom trimite acest proiect la preşedinte, care urmează, în condiţiile în care va accepta acest proiect pe care l-am discutat, să îl înainteze Parlamentului, preşedintele urmând să procedeze şi la publicarea conţinutului actului normativ, inclusiv spre media, după ce şi-l va însuşi în forma aprobată azi de Guvern. Repet, acest lucru este produsul muncii activităţii Guvernului şi a preşedintelui”, a mai arătat primul-ministru.
Vom avea o singură cameră care se va numi Camera Reprezentanţilor
El a arătat că proiectul legii de revizuire a Constituţiei adoptat de către Guvern urmăreşte în esenţă punerea în practică a rezultatului referendumului cu privire la revizuirea Constituţiei, organizat în noiembrie 2009, iar prima şi cea mai importantă prevedere vizează trecerea, prin revizuirea Constituţiei, la Parlamentul unicameral.
„În urma trecerii la Parlamentul unicameral, vom avea o singură cameră a Parlamentului care se va numi Camera Reprezentanţilor. Cea de-a doua modificare extrem de importantă este consacrarea expresă în textul Constituţiei a numărului maxim de 300 parlamentari. În ceea ce priveşte adoptarea legilor, prin faptul că se trece la Parlament unicameral, propunerile legislative vor fi dezbătute şi votate în plen de două ori în două şedinţe diferite la cel puţin 30 de zile distanţă.
În mod excepţional, Camera Reprezentanţilor poate aproba cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi reducerea termenului de 30 zile. Cu alte cuvinte, practica primei lecturi şi practica celea de-a doua lecturi a legii în Parlament, având în vedere că avem o singură cameră a Parlamentului”, a spus Boc.
Curtea Constituţională primeşte dreptul de a stopa procedura de suspendare a preşedintelui
Procedura parlamentară de suspendare a preşedintelui va înceta în cazul în care avizul Curţii Constituţionale relevă că şeful statului nu a încălcat Constituţia. „Preşedintele poate fi suspendat cu votul majorităţii membrilor Parlamentului, dar dacă prin avizul Curţii Constituţionale se constată că preşedintele nu a săvârşit fapte prin care a încălcat grav prevederile legii fundamentale procedura de suspendare se va opri”, a precizat Boc.
Parlamentul poate fi dizolvat dacă respinge două solicitări de învestitură într-un interval de 45 zile, nu de 60 zile ca în prezent.
Potrivit actualei Constituţii, după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
Acest termen va fi redus la 45 de zile, a precizat premierul.
Parlamentul obligat să decidă asupra premierlui desemnat în termen de 10 zile
De asemenea, guvernul a decis să impună Parlamentului un termen maxim, de cel mult 10 zile, în care trebuie să aprobe sau să respingă lista Cabinetului propus şi programul de guvernare. „Parlamentul trebuie să se pronunţe în zece zile cu privire la solicitatea de investitură.
Dacă însă Parlamentul nu ia în discuţie propunerea în termenul stabilit, se consideră că acest candidat este respins, iar şeful statului nominalizează un alt prim-ministru”, a spus Boc.
Termen impus Parlamentului pentru a da aviz solicitării preşedintelui de a organiza referendum
Proiectul de lege mai prevede că Parlamentul trebuie să îşi exprime în maximum 30 zile calendaristice un punct de vedere la solicitarea preşedintelui de iniţiere a unui referendum, în condiţiile în care în prezent nu este stabilit un astfel de termen.
„În cea ce priveşte referendumul, în practica anterioară existat o problemă la termenul în care Parlamentul se pronunţă la propunerea preşedintelui de a organiza un referendum consultativ. Neexistând în momentul de faţă un termen în care Parlamentul să spună cu aviz consultativ «da sau nu» cu privire la propunerea de organizarea referendumului, în textul pe care îl propunem spunem că Parlamentul trebuie să îşi exprime punctul de vedere în cel mult 30 de zile calendaristice de la solicitarea preşedintelui.
După expirarea acestui termen, preşedintele emite decretul de organizare a refendumului, procedura constituţională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită”, a spus Boc.
Românii vor trebui să treacă pe la urne pentru a aproba legea prin referendum
Potrivit legii fundamentale, revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.
Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.
update în curs