Opţiuni Guvernul se va afla în faţa unei dileme: mici şi bere la tot cartieru’ pentru că vin alegerile sau măsuri care să asigure o creştere sănătoasă în următorii ani?
În urmă cu vreo doi ani, premierul Tăriceanu spunea că economia duduie. A fost ironizat, luat peste picior de adversari, dar acesta era adevărul: economia mergea din plin. Aveam creştere economică, inflaţie în scădere, venituri mai mari la buget, şomaj ca şi inexistent, investiţii străine masive. Contextul internaţional era şi el favorabil. În astfel de vremuri, un guvern cu scaun la cap se gândeşte la perioade mai grele şi lucrează cu deficite bugetare mici sau inexistente, restructurează aparatul de stat, ia măsuri impopulare, dar necesare, pentru că economia în expansiune creează multe locuri de muncă. Guvernul nostru n-a făcut aşa. A început să se comporte ca un câştigător la loto; facem cinste la tot satul; apoi, cumpărăm maşini copiilor şi casă soacrei. Dacă vine şi o secetă, vedem că banii se scurg cam repede.
Economia românească suferă de o durere de creştere: deficitul de cont curent. Adică, ies din ţară mai mulţi bani decât intră. Când diferenţa devine prea mare, leul începe să slăbească la fel ca un bolnav. Scenariul optimist este ca importurile mari să reprezinte achiziţiile ncesare investiţiilor productive, urmând ca în anii următori aceste investiţii să se vadă în exporturi substanţiale, care vor susţine singure moneda noastră.
În prezent, pare că suntem la începutul unui scenariu pesimist: condiţiile externe se degradează, investitorii străini sunt mai rezervaţi, iar Guvernul continuă să petreacă şi dă de băut la toată lumea, pentru că se apropie o perioadă cu multe alegeri. Seceta a venit şi ea ca bomboana pe colivă. Comisia de prognoză şi-a revizuit estimările, nu foarte îngrijorător, iar inflaţia din august a mai aprins un beculeţ de avertizare. Leul dă şi el semne că nu era aşa puternic precum părea. Creşterea economică din ultimii ani nu era un dat: era rezultatul unor decizii corecte, luate în anii din urmă.
Împinşi de la spate de FMI sau UE, prin măsuri proprii înţelepte (cota unică), prin restructurare naturală, acolo unde piaţa a fost lăsată să funcţioneze, rezultatul a fost creşterea şi duduitul pe care îl auzea premierul. Acum nu mai duduie la fel sau îţi trebuie o ureche mult mai fină. Dar nici nu merge prost. Creşterea e încă viguroasă.
Economia transmite semnale; ea nu ştie când sunt alegeri, ea spune doar dacă îi plac deciziile guvernului. La fel, tot fără glas, reacţionează şi investitorii. Contextul internaţional şi ce ne dă Dumnezeu (secetă, inundaţii) sunt başca. În perioada următoare, Guvernul se va afla în faţa unei dileme: mici şi bere la tot cartieru’ pentru că vin alegerile sau măsuri care să asigure o creştere sănătoasă în următorii ani?
