Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat scoaterea la concurs a aproape 3.000 de locuri, în instituţiile de formare a agenţilor de poliţie şi subofiţerilor din cadrul diferitelor structuri organizatorice. Cererile pot fi depuse începând de joi, 20 aprilie.
MAI scoate la concurs aproape 3.000 de locuri în instituțiile de formare
Potrivit MAI, pentru formarea agenților de poliție au fost scoase la concurs 1.340 de locuri la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și 300 la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan”- Cluj-Napoca, iar pentru pregătirea agenților de poliție de frontieră sunt disponibile 240 de locuri, la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” – Oradea.
În schimb, subofiţerii jandarmi se vor forma în Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi “Grigore Alexandru Ghica”, din Drăgăşani, şi la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi “Petru Rareş”, din Fălticeni, în cadrul cărora au fost scoase la concurs câte 350 de locuri.
300 de locuri sunt scoase la concurs la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu”-Boldești, pentru calificările subofițer de pompieri și protecție civilă/ maistru militar auto.
MAI a transmis că cererile exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unității de recrutare, în perioada 20 aprilie-5 mai 2023, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Documentele pentru dosarul de recrutare trebuie depuse până pe 15 mai 2023
Candidații trebuie să depună documentele pentru dosarul de recrutare până pe data de 15 mai 2023. Mai exact, “candidații depun cererile de înscriere la structurile de resurse umane cu sarcini de recrutare (unități de recrutare) aflate în unitățile din subordinea Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, potrivit organizării administrativ-teritoriale și specialității pentru care optează candidații – politie, poliție de frontieră, jandarmi, pompieri, în raport de oferta educațională și de domiciliul/reședința înscrise în cartea de identitate.
Candidații care optează pentru locurile Poliției de Frontieră și nu au domiciliul într-un județ limitrof frontierei de stat sunt recrutați de structurile de resurse umane din unitățile cu sarcini de recrutare din subordinea Inspectoratul General al Poliției Române unde aceștia locuiesc, potrivit domiciliului/reședinței înscrise în cartea de identitate”, se arată în comunicatul MAI.
Probele de concurs constă în evaluarea cunoștințelor teoretice și evaluarea performanței fizice și sunt notate de la 1 la 10, în cazul probei de evaluare a cunoștințelor, și de la 5 la 10, respectiv „Nepromovat”, în cazul probei de evaluare a performanței fizice. Pentru a promova, candidatul trebuie să obțină minim nota 5.