La nivel național, zilnic, au acționat, în minivacanța de Crăciun, în medie, peste 25.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura climatul de ordine publică și pentru a limita îmbolnăvirile cu COVID-19.
Datele comunicate public în fiecare zi arată că, pe timpul minivacanței de Crăciun, liniștea publică a fost asigurată în întreaga țară, fără a fi înregistrate situații deosebit de grave.
Trend descendent al celor mai importanți indicatori infracționali
Astfel, în intervalul 24 – 27 decembrie, față de anul trecut, se constată un trend descendent al celor mai importanți indicatori. Numărul de infracțiuni sesizate este mai mic cu 43,8%. În scădere este și numărul de infracțiuni comise cu violență – tâlhăriile de exemplu, fiind în scădere cu peste 40 de procente.
O scădere semnificativă, de 63,2%, înregistrează și numărul de accidente grave.
Polițiștii și jandarmii au intervenit în ultimele 24 de ore la peste 2.100 de evenimente sesizate prin 112, dintre care aproximativ 76% s-au confirmat în urma verificărilor efectuate.
Pe linie de ordine publică, au fost organizate 643 de acțiuni, în urma cărora au fost constatate aproape 7.000 de fapte contravenționale. De asemenea, polițiștii au început cercetări cu privire la 544 de posibile infracțiuni, dintre care 21,5% la sesizarea din oficiu a polițiștilor.
Verificări la 9.000 de obiective de interes
Au fost prinși în flagrant 100 autori de infracțiuni care au săvârșit 99 fapte penale și au fost depistate opt persoane urmărite național sau internațional.
Pentru prevenirea accidentelor grave și încurajarea unei conduite preventive la volan, la nivel național, au acționat peste 1.500 de polițiști, cu aproximativ 540 de mijloace de mobilitate și 290 de aparate radar.
În urma acțiunilor desfășurate pentru creșterea siguranței rutiere, au fost reținute 358 de permise de conducere și 97 de certificate de înmatriculare.
În ultimele 24 de ore, angajații MAI, împreună cu colegi de la alte instituții, au desfășurat 1.254 de acțiuni punctuale de control în cadrul eforturilor de a proteja sănătatea cetățenilor în actualul context epidemiologic.
Controalele pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară au vizat peste 70.000 de persoane, 4.100 de operatori economici și 172 operatori transport persoane.
În plus, s-au efectuat verificări la 9.000 de obiective de interes, dintre care 3.200 de unități de alimentație.
Amenzi de peste 1 milion de lei pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid
Au fost identificate 3.656 de persoane care nu purtau masca de protecție, 820 care nu au respectat restricțiile de circulație și 18 care nu au respectat măsurile privind carantina sau izolarea.
În total, s-au aplicat 4.677 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 1 milion de lei. De asemenea, au fost întocmite patru dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
La acțiunile de control au participat peste 14.600 de polițiști, jandarmi, cadre ISU, polițiști de frontieră și polițiști locali, precum și reprezentanți ai autorităților publice locale, ai ANSVSA, Ministerului Muncii, Ministerului Sănătății, Ministerului Transporturilor și ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului.
Opt cetățeni au apelat linia TelVerde 0800.800.165 pentru a sesiza situații de încălcare a măsurilor de protecție sanitară.
Acțiuni pentru limitarea răspândirii COVID-19
În urma verificărilor efectuate la nivelul municipiului București și a șase județe, doar trei sesizări s-au confirmat.
Ca și în zilele anterioare, în ultimele 24 de ore, efectivele MAI au avut în atenție evenimentele publice sau private în timpul cărora se poate răspândi virusul SARS-CoV-2.
Ieri, în jurul orei 4.00, polițiștii bucureșteni au intervenit într-un club unde se desfășura un eveniment privat la care participau 26 de persoane. Acestea au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 25.500 lei, iar pe numele organizatorului a fost întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
La rândul lor, polițiștii din județul Timiș au constatat că la o pensiune se organiza o nuntă la care erau prezente 36 de persoane.
Un alt caz:
În noaptea de 26 spre 27 decembrie, 67 de persoane, care participau la un eveniment cu caracter privat într-un club din județul Argeș, au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 44.500 de lei, iar organizatorul a fost amendat cu 10.000 de lei.
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu celelalte autorități, vor continua controalele la nivel național pentru a descuraja activitățile care pot contribui la răspândirea virusului SARS-CoV-2.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin.