Germania se opune unor elemente cheie ale propunerii Uniunii Europene vizând reformarea modului în care sunt testate şi autorizate autovehiculele, în ideea repetării scandalului Volkswagen, se arată într-un document intern al UE.
În luna septembrie 2015, grupul auto german Volkswagen a recunoscut că a manipulat emisiile poluante ale automobilelor echipate cu motoare diesel, ceea ce a determinat Comisia Europeană să propună norme mai stricte pentru testarea autovehiculelor. Printre propunerile Executivului comunitar se numărau obligarea guvernelor să plătească pentru testarea emisiilor în locul producătorilor auto, precum şi autorizarea Bruxellesului să amendeze producătorii auto pentru orice încălcări ale normelor.
Cu toate acestea, un document de poziţie al autorităţilor germane, consultat de Reuters, arată că Berlinul se opune propunerii ca Bruxellesul să poată amenda constructorii auto cu o sumă de până la 30.000 de euro pentru fiecare vehicul şi, de asemenea, Germania vrea menţinerea sistemului actual conform căruia producătorii auto sunt cei care plătesc agenţiile care efectuează testarea automobilelor.
Citat de Agerpres, Reuters subliniază că Germania nu este singura ţară care încearcă să limiteze reformele avute în vedere de Comisia Europeană. O anchetă a Parlamentului European a acuzat guvernele mai multor state membre, printre care Italia, Franţa şi Spania, că au întârziat în mod repetat amânarea unor teste mai stricte privind emisiile poluante, în pofida dovezilor care arată că normele mai relaxate permit ca poluarea să depăşească limitele legale.
Bruxellesul este nemulţumit de ceea ce numeşte „înţelegeri între guverne şi producătorii auto”. În luna decembrie 2016 a lansat acţiuni în justiţie împotriva Germaniei, Marii Britanii şi altor cinci state membre.
În timp ce statele membre UE discută în continuare propunerea Comisiei, în speranţa că vor ajunge la o poziţie finală până la finele lunii mai, Parlamentul European şi-a exprimat sprijinul pentru proiectul executivului comunitar. Însă forma finală a actului normativ va fi stabilită în urma negocierilor între entităţile legislative ale UE.
„Îi invităm pe colegislatori să menţină nivelul nostru de ambiţie pentru a putea introduce o calitate şi o independenţă mai mare în testarea autovehiculelor, o mai bună supraveghere a autovehiculelor aflate în circulaţie şi un grad de supervizare mai mare la nivel european”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei.