Sondajul a fost realizat la începutul lunii iunie, pe un eşantion de 1.525 de adulţi. Dintre toți cei chestionați, 34% consideră că Brexit-ul a fost decizia corectă.
Totodată, rezultatele, publicate de Institutul Tony Blair şi realizate de Deltapoll, arată că acum, 18% dintre alegătorii Leave (care au votat pentru părăsirea UE) cred că decizia a fost una greşită.
Britanicii tineri consideră acum că Brexit-ul a fost o greșeală
Din sondaj a mai rezultat și că puţin peste o cincime susţine o relaţie mai strânsă cu UE, însă nu ca membru sau ca parte a pieţei unice, scrie PA Media.
Aceste date sunt parte dintr-un nou raport, menit să analizeze modul în care Regatul Unit își poate îmbunătăți relația cu Uniunea Europeană după Brexit. Autorii Anton Spisak şi Christos Tsoulakis mai avertizează că „opiniile celor care au votat la referendumul din 2016 nu par să se fi schimbat dramatic”.
„În schimb, un factor cheie în această schimbare îl reprezintă atitudinile respondenţilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani care nu au votat în 2016, dar consideră în mare măsură decizia de a părăsi UE ca fiind greşită. Cea mai mare parte a schimbării pare să fie atribuită tinerilor care intră în electorat, mai degrabă decât răzgândirii unei părţi semnificative a celor care au votat în favoarea ieşirii” din UE, se mai arată în raport.
Sugestiile raportului pentru îmbunătățirea relației cu Uniunea Europeană
Institutul propune încurajarea Guvernului să se angajeze pentru o aliniere voluntară la reglementările Uniunii Europene privind bunurile, dar și standardele de siguranță alimentară. Potrivit grupului de reflecție susținut de Sir Tony Blair, acest lucru ar putea precede negocieri cu UE pe tema unei alinieri mai strânse a reglementărilor privind măsurile sanitare și fitosanitare.
Raportul mai sugerează o conectare a sistemelor de comercializare a certificatelor de emisii ale Regatului Unit şi UE, dar şi convenirea unui sistem de schimb reciproc pentru tineri şi îmbunătăţirea mobilităţii oamenilor de afaceri.
O altă propunere a documentului este un aşa-numit „pilon strategic” în cadrul actualului acord comercial, menit să acționeze ca bază pentru un cadru comun privind politica externă şi de apărare.
„Sondajele noastre arată că există o mare majoritate a publicului britanic care recunoaşte că Brexitul în forma sa actuală nu funcţionează şi ar dori ca Regatul Unit să se apropie de UE. Acest lucru creează un spaţiu politic substanţial pentru a avansa dezbaterea, nereluând vechile bătălii dacă Brexit a fost sau nu corect, spre discutarea a cum ar trebui să arate o relaţie viitoare îmbunătăţită cu UE.
UE va rămâne întotdeauna un aliat strategic cheie şi este absurd că blocul are acorduri comerciale mai profunde cu Israel şi Georgia, o mai bună recunoaştere a standardelor de siguranţă alimentară cu Canada şi Noua Zeelandă şi mecanisme mai profunde de cooperare politică cu state precum Australia şi Japonia. Orice viitor guvern britanic care doreşte să îmbunătăţească relaţia cu UE va avea nevoie de un plan strategic atent analizat şi care să facă o ofertă clară celeilalte părţi. Să îi ceri frumos Uniunii Europene nu poate avea succes ca strategie de negociere”, a declarat Anton Spisak.