Pachetele promovate de Romtelecom anul trecut au primit un răspuns bun din partea clienților, mai mult de jumătate din baza de clienți a companiei folosind acum cel puțin două servicii ale companiei. Numărul clienților pentru servicii de internet a continuat, de asemenea, să crească în timpul trimestrului, cu 6,7% în comparație cu perioada similară a 2011, în timp ce numărul clienților pentru serviciile TV a crescut cu 1,9% în aceeași perioadă.
Internetul și televiziunea sunt în continuare în centrul ofertelor Romtelecom în cadrul campaniilor de toamnă din 2012, compania oferindu-le clienților un pachet cu internet broadband, de mare viteză, și conținut video premium, accesibil pe mai multe ecrane, pe trei echipamente (laptop sau PC, tablet și smartphone).
“Pe segmentul business, Romtelecom și-a menținut poziția de lider de piață pentru serviciile de date și internet fix și continuă să câștige teren în ceea ce privește ofertele integrate ITC. Pe acest segment, Romtelecom Business Solutions și-a schimbat în toamnă modul de abordare a clienților, punând accentul pe principalul beneficiu al ofertelor sale, investiție inițială 0 pentru soluții complete ITC și o nouă poziționare: „aliatul companiilor românești”, a declarat Anastasios Tzoulas, Director Executiv Financiar Romtelecom,
Îmbunătățirea furnizării de servicii și a reparării defecțiunilor rămân, de asemenea, în atenția companiei, înregistrând un avans semnificativ prin programul end-to-end implementat în cadrul Romelecom.