SES, liderul global al soluțiilor de conectivitate pentru conținut, prezintă datele celui mai recent studiu al său Satellite Monitor, publicat anul acesta și care vizează piața de televiziune din Europa, inclusiv România. Potrivit raportului, mai mult de jumătate din gospodăriile care recepționează posturi TV sunt HD, respectiv dețin cel puțin un televizor HD sau recepționează posturi TV în format HD.
În doar 4 ani, numărul gospodăriilor HD în România s-a triplat. Datele studiului SES arată că la finalul anului 2019 numărul gospodăriilor HD din România era de 4,12 milioane, față de 1,5 milioane la finalul lui 2015. Gradul de penetrare al tehnologiei HD în România este de 55,3%, în condițiile în care numărul gospodăriilor TV în România era de 7,45 milioane la finalul lui 2019, potrivit studiului Satellite Monitor.
Media europeană este de 61,1%
În comparație, la nivelul Europei, gradul de penetrare al ecranelor HD este de 61,1%, conform studiului SES, care analizează piața TV din mai mult de 30 de țări europene (UE și non-UE). Între cele mai pregătite țări din punct de vedere HD se numără Germania (grad de penetrare al HD-ului de 84%), Franța (83%) sau Austria (84%). România este la același nivel cu țări precum Bulgaria (58%) sau Italia (54%), mai ridicat decât Ungaria (34%) dar sub Polonia (73%) sau Cehia (70%). Numărul total al gospodăriilor HD din cele 38 de țări analizate de studiul Satellite Monitor era de 167,3 milioane la finalul lui 2019, cea mai mare parte dintre ele ( 40%) folosind servicii TV de satelit.
Gospodăriile cu servicii TV prin satelit din România sunt foarte bine echipare cu tehnologie HD, arată datele SES. Pentru mai mult de trei sferturi dintre ele, tehnologia HD este standard. Studiul Satellite Monitor indică 2,04 milioane gospodării cu televiziune prin satelit în România la finalul lui 2019, iar 76,7% dintre ele, respectiv 1,57 milioane, sunt HD.
Potrivit studiului Satellite Monitor, SES acoperea 5,92 milioane de gospodării în România la finalul lui 2019, reprezentând 80% dintre toate gospodăriile care recepționează semnal TV, în creștere cu 17% față de 2015. SES ajunge în casele din România în mod direct, prin servicii de televiziune (0,73 milioane), sau indirect, prin canalele TV pe care le transmite către operatorii de cablu TV (5,05 milioane) și serviciile IPTV (0,14 milioane). Datele raportului arată că SES acoperă 2,97 milioane de gospodării HD din România, reprezentând 70% dintre toate gospodăriile HD. SES transmite prin sateliții săi peste 8.300 de canale TV în toată lumea, dintre care aproape 3.000 sunt HD și 59 UHD.
Aproape un sfert dintre gospodării, echipate UHD
Două trenduri caracterizează evoluțiile din ultimii ani ale pieței TV și conținut video: UHD / 4K și serviciile OTT (other-the-top). Ecranele 4K au devenit obișnuite, impulsionând cererea pentru conținut de înaltă calitate. Studiul Satellite Monitor arată că în România existau 1,75 milioane de gospodării UHD în România la finalul lui 2019, reprezentând o pondere de 23,5% din gospodăriile TV. În comparația, datele studiului arată o pondere medie a ecranelor UHD la nivelul celor 38 de țări europene analizate de 14,5%.
Platformele OTT (precum Netflix, Amazon sau HBO) au crescut foarte rapid în ultimii ani, devenind o soluție suplimentară de recepție a conținutului video. În Europa, la finalul lui 2019 24,7% dintre gospodăriile TV utilizau servicii OTT, alături de un al mod de recepție TV – cablu, satelit, IPTV sau digital terestru, potrivit datelor Satellite Monitor. În România, serviciile OTT se regăseau în 11,3% dintre gospodăriile TV.