Grupul, denumit Alianţa pentru drepturile scriitorilor, a cerut anul trecut Apple într-o petiţie să înceteze distribuţia electronică a operelor, după ce a reuşit să convingă Baidu, cel mai mare motor de căutare din China, să nu mai publice materialele pe platforma Baidu Library.
Autorii acuză Apple că vinde versiuni piratate a 95 de cărţi, potrivit agenţiei dep resă Xinhua, care nu precizează însă tribunalul unde se va judeca procesul. "Ca deţinători de drepturi de proprietate intelectuală, înţelegem importanţa protejării proprietăţii intelectuale, iar atunci când primim plângeri răspundem prompt şi adecvat", a declarat purtătorul de cuvânt al Apple Carloyn Wu, informează mediafax.ro
Companiile străine se plâng de ani buni de modul relaxat în care sunt aplicate în China legile privind drepturile de proprietate intelectuală. Recent, tot mai mulţi deţinători chinezi de copyright au început să facă presiuni pentru o mai bună protecţie din partea autorităţilor.