Mai multe bănci vor ieși de pe piața din Ungaria

Banca Naţională a Ungariei (NBH) estimează că mai multe bănci vor ieşi de pe piaţa locală, potrivit directorului de operaţiuni de la NBH, Márton Nagy.

La finele anului trecut, guvernatorul NBH, György Matolcsy, a declarat şi el că patru mari bănci occidentale ar putea pleca din Ungaria în următoarele 18 luni. O opinie similară a fost exprimată de curând şi de directorul general de la OTP, Sándor Csányi, potrivit căruia patru-cinci bănci ar putea ieşi de pe piaţa ungară pe termen mediu.

'Consolidarea a început, chiar dacă deocamdată înseamnă doar modificarea cotelor de piaţă, însă nimeni nu are nicio îndoială că mai multe bănci vor ieşi de pe piaţă. Chiar dacă au existat declaraţii care au infirmat acest lucru, noi credem în continuare că vor exista mai puţine bănci pe piaţă', a declarat Márton Nagy la o conferinţă organizată de portalul de ştiri Portfolio.hu

În ceea ce priveşte problema proprietăţii sectorului bancar local, Nagy a apreciat că este de dorit să existe un nivel adecvat de diversificare. Potrivit directorului NBH, un exemplu bun de proprietate locală a sectorului bancar este în Slovenia în timp ce Ungaria şi Cehia sunt exemple de dominaţie a băncilor străine.

Principalele bănci din Ungaria sunt OTP, K&H Bank precum şi diviziile ungare ale băncilor austriece Raiffeisen şi Erste, băncii belgiene KBC, băncilor italiene Unicredit şi Intesa Sanpaolo, precum şi subsidiara băncii germane Bayerische Landesbank.

Sursa: Agerpres