Compania Lufthansa a anunţat anularea tuturor zborurilor în Germania până sâmbătă seara, în timp ce Irlanda şi-a închis din nou spaţiul aerian, Franţa a închis cele trei aeroporturi din Paris, iar Marea Britanie a decis prelungirea restricţiilor de zbor până la miezul nopţii.

Lufthansa a precizat că toate decolările şi aterizările avioanelor companiei pe aeroporturile germane sunt anulate până la ora 18.00, în condiţiile în care ridicarea restricţiilor de zbor „nu este previzibilă”.

În prezent, cele 16 aeroporturi internaţionale din Germania sunt închise cel puţin până la ora 12.00 GMT, iar agenţia germană pentru securitate aeriană DFS a anunţat sâmbătă dimineaţă că ia în considerare prelungirea restricţiilor.

Şi Danemarca a anunţat că va menţine măsurile de închidere a spaţiului aerian cel puţin până la miezul nopţii.

Un nor de praf şi cenuşă vulcanică, eliberat în atmosferă de erupţia unui vulcan islandez, perturbă, începând de joi, traficul aerian din cea mai mare parte a Europei.

SURSA: Mediafax