Nicolae Ciucă a făcut un anunț mult așteptat despre pensii! Într-un discurs susținut sâmbătă, 18 noiembrie, liderul liberal a vorbit despre mai multe subiecte importante, precum majorarea veniturilor pentru vârstnici, românii din diaspora și susținerea mediului de afaceri.

Nicolae Ciucă a făcut un anunț de ultim moment despre pensii

În primul rând, președintele PNL a subliniat că mediul de afaceri trebuie sprijinit. Mai precis, cei care activează în business trebuie ajutați să se retehnologizeze și să se conecteze cu mediul de afaceri din alte ţări.

Potrivit fostului premier, aceștia trebuie să fie cât mai competitivi pentru a se dezvolta.

„Nu putem să vorbim de mărirea pensiilor, de asigurarea necesarului pentru ajutorul social, mărirea salariilor, dacă nu avem venituri la bugetul de stat, iar veniturile vin din mediul de afaceri, trebuie să spunem chestiunea aceasta.

Trebuie să îi ajutăm să se retehnologizeze, să îi ajutăm să se conecteze cu mediul de afaceri din alte ţări, trebuie să îi ajutăm să fie competitivi. Să le asigurăm acea fundaţie pe care să se dezvolte”, a declarat Nicole Ciucă, în discursul susținut sâmbătă la Câmpulung.

PNL trebuie să acorde o atenție deosebită românilor din diaspora

Ciucă a vorbit și despre cei 5 milioane de români care îşi desfăşoară activitatea în diaspora. În opinia liberalului, formațiunea trebuie să faciliteze revenirea lor acasă. Mediul de afaceri nu se poate dezvolta doar cu bani, ci cu o resursă umană pregătită care a ajuns la un nivel de competenţă profesională, a mai spus el.

În loc să importam forță de muncă, spune Ciucă, PNL trebuie să facă „ce se cuvine” pentru ca românii din diaspora să se întoarcă în România.

„Avem o diasporă de 5 milioane de români care îşi desfăşoară activitatea în diaspora. Noi trebuie să ne îngrijim de tot ceea ce înseamnă asigurarea accesului la educaţie, la servicii medicale, la serviciile administraţiei locale şi centrale pentru că aceşti oameni îşi desfăşoară activitatea acolo, dar sufletul le-a rămas aici.

Ei trebuie să se întoarcă acasă, noi trebuie să facilităm revenirea oamenilor acasă pentru că dacă tot am vorbit de mediul de afaceri, mediul de afaceri nu se poate dezvolta doar cu bani, ci cu o resursă umană pregătită care a ajuns la un nivel de competenţă profesională şi în loc să importăm forţă de muncă din alte ţări trebuie să facem ce se cuvine pentru a reveni românii acasă şi să recunoaştem că dincolo de investiţiile străine directe tot acolo, în jurul a 11 miliarde se regăseşte şi contribuţia valorilor banilor pe care românii din diaspora i-au trimis acasă şi pentru asta trebuie să le fim recunoscători”, a mai spus Ciucă.

Ciucă spune că liberalii au mărit pensiile de 3 ori de când sunt la guvernare

Cu privire la pensii, Ciucă a spus că liberalii au mărit pensiile de 3 ori de când sunt la guvernare. În opinia șefului PNL, o promisiune de 40% nu poate fi făcută fără a avea garanția că banii există.

Mai apoi, acesta a oferit asigurări și a subliniat că pensionarii merită aceste măriri de pensie. Astfel, măririle vor veni fără „niciun fel de dubiu”.

„De două ori efectiv pe mandatul subsemnatului şi am mărit pensiile de la 1265 de lei, e vorba de punctul de pensie, la 1785 de lei. Nu poate cineva să ne acuze că noi nu am vrut să mărim pensiile, noi am vrut să avem curajul să ieşim în faţa oamenilor şi să ne asigurăm că există fondurile necesare şi sustenabilitate pentru anvelopa necesară Casei de Pensii.

Am vrut să înţelegem ce înseamnă acest 40 la sută. (…) Ar fi bine să putem să mărim de fiecare dată punctul de pensie cu 40 la sută.

Important e să avem banii aceia. (…) Pentru a avea banii aceia, noi, în calitate de responsabili, trebuie să avem garanţia că nu ne ducem în faţa oamenilor să le spunem vă mărim pensiile acum că urmează an electoral şi după ce se termină anul electoral vom vedea noi ce facem.

Nu, trebuie să ne asigurăm că aceşti bani sunt. (…) Pensionarii merită aceste măriri de pensie, se va întâmpla şi nu există niciun fel de dubiu”, a conchis Nicolae Ciucă.