Mai mulți bani pentru familiile cu copii. Anunțul făcut chiar de ministrul Muncii

Vești bune pentru românii care au copii. În foarte scurt bugetul familiilor va crește semnificativ. Banii vor fi primiți, efectiv, în luna mai.

Toți cei care au copii au motive de bucurie. În câteva zile, bugetul familiei va crește simțitor pentru că se vor da alocaţiile mărite. Creșterea alocaţiilor a intrat în vigoare de la 1 aprilie, dar plata aferentă lunii aprilie se va face abia la începutul lunii mai, după vacanţa de Paşte.

„Alocaţiile majorate se primesc în mai. Noile valori vor fi de de 150 lei, respectiv 300 de lei. Drepturile aferente lunii aprilie se plătesc din mai”, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi.

Ordonanţa de urgenţă privind majorarea alocaţiilor copiilor a fost adoptată în februarie de Guvern însă, pentru a putea plăti sumele, era nevoie ca preşedintele României să promulge Legea bugetului de stat.
Alocaţii copii 2019. Cuantumul alocaţiilor de stat pentru copii va fi următorul:

– 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

– 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora;

– 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

În luna august 2018, în România erau peste patru milioane de copii.

După cum a anunțat ministrul Muncii, Marius Budăi, chiar dacă alocațiile se vor majora de la 1 aprilie, românii vor beneficia de bani de-abia în luna mai.

Alocaţiile de stat pentru copii plătite în martie 2019 au totalizat 352,96 milioane de lei, suma medie achitată fiind de 96,78 lei de beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS). În martie 2019, au beneficiat de acest ajutor social 3.647.178 copii. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti – 332.714 şi în judeţele Iaşi – 181.697, Suceava – 137.971 şi Bacău – 130.843.

Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.