Mai mulți clienți ai Rusiei plătesc deja gazul în ruble. Kremlinul nu a dezvăluit identitatea acestora
Vineri, vicepremierul Rusiei, Alexander Novak, a anunțat că mai mulți cumpărători de gaze rusești au deci să plătească în ruble, scrie Reuters, care adaugă că acesta nu a precizat exact cine sunt clienții care au acceptat condițiile Kremlinului.
”Ne aşteptăm la decizia (de a trece la ruble) de la alţi importatori”, a declarat acesta, potrivit anumitor comentarii publicate în revista internă a ministerului.
Amintim că Vladimir Putin a declarat, luna trecută, că țările neprietenoase ar trebui să plătească gazul rusesc în ruble. Prin țări neprietenoase, liderul de la Kremlin se referă la țările care au impus sancțiuni Rusiei, pe fondul războiului din Ucraina.
Vineri, ministrul Economiei din Armenia, Vagan Kerobyan, a acordat un interviu publicației ruse BBC în cadrul căruia a precizat că a efectuat mai multe plăți pentru livrările de gaze naturale rusești în ruble.
Ungaria plătește în ruble
Ministrul ungar de Externe a anunțat că autoritățile de la Budapesta lucrează la detaliile tehnice pentru a plăti gazul rusesc în ruble, așa cum a cerut Vladimir Putin, notează agenția MTI.
Peter Szijjarto spune că prima obligație de plată către Gazprom va fi îndeplinită până la finalul lunii mai, subliniind că aprovizionarea cu energie a Ungariei este sigură și așa va rămâne în continuare.
”Nu vedem de ce Comisia Europeană ar trebui pregătească un fel de răspuns comun din partea ţărilor importatoare de gaze ruseşti”, spune ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.
Pe de altă parte, Germania, Franța și Italia se numără printre țările care spun că vor achita livrările de gaze din Rusia doar în dolari sau în euro, potrivit contractului încheiat.
Lituania nu mai importă gaz rusesc
Președintele lituanian Gitanas Nauseda a anunțat, pe Twitter, că începând din aprilie, Lituania nu va mai importa gaze din Rusia. Astfel, Lituania va deveni prima țară din UE care renunță complet la importul de gaz rusesc.
Nauseda încurajează și alte țări europene să urmeze exemplul Lituaniei. Potrivit președintelui, țara a decis deja cu mai mulți ani în urmă să își reducă dependența de gazul rusesc, astfel încât decizia poate fi luată acum „fără durere”.
Pe parcursul anilor 2019 și 2021, aproximativ 40% din gazul utilizat în Lituania a provenit tot din Rusia.
Vineri, într-un interviu acordat Sky News, Nauseda a declarat că înțelege că alte țări din UE au nevoie de timp pentru a rupe relația energetică cu Rusia.
„Chiar și atunci când războiul din Ucraina se va încheia, nu ne putem întoarce la normalitate. Atitudinea Europei față de Rusia se schimbă dramatic”, a spus președintele lituanian.