Mai mulţi dealeri auto din Cluj, Craiova şi Constanţa poartă discuţii cu importatorul mărcii Saab în România în vederea deschiderii unui eventual dealership, după ce producătorul Spyker a cumpărat compania suedeză şi a reluat producţia de autovehicule.
„În prezent purtăm discuţii cu mai mulţi eventuali parteneri, însă nu s-a concretizat nimic. Cu unul dintre dealeri suntem în discuţii mai avansate”, a declarat directorul de dezvoltare a mărcii Saab în România, Tiberiu Ioanovici.
El a explicat că odată cu preluarea Saab de către compania olandeză Spyker, producătorul ar putea impune partenerilor alte rigori, ceea ce ar putea determina anumiţi dealeri locali să renunţe la reprezentarea acestei mărci. Ioanovici a precizat că dealerii interesaţi de un parteneriat cu Saab sunt parteneri multibrand.„În prezent, din cauza situaţiei economice dificile, ne interesează să colaborăm numai cu dealeri deja existenţi pe piaţă”, a spus Ioanovici, reprezentantul pentru România al Polar Mobil Ltd., importatorul Saab în Europa Centrală şi de Est. El a adăugat Saab va livra în România în luna mai noul model 95 Sedan.
De asemenea, la începutul anului viitor şi în 2012, vor fi lansate noile modele 94X, respectiv noua gamă a modelului Saab 93. Marca Saab este prezentă pe piaţa din România prin intermediul a cinci parteneri, trei dintre ei fiind şi dealeri ai altor mărci.
Vânzările Saab în România au scăzut anul trecut cu 72%, la 43 de unităţi. Constructorul olandez de maşini de lux Spyker a cumpărat, la începutul acestui an, de la grupul american General Motors marca suedeză Saab, cu 400 de milioane de dolari.
SURSA: Mediafax