Înrăutăţirea situaţiei din Irak stârneşte îngrijorarea câtorva analişti care se tem că ţara nu va fi în măsură să-şi îndeplinească obiectivele de a susţine producţia de petrol.
Violenţele reprezintă o mare problemă nu numai pentru oamenii care trăiesc acolo, ci şi pentru piaţa petrolului pentru că o creştere a producţiei irakiene ar trebui să compenseze creşterea cererii din locuri precum India sau China. Tocmai capacitatea Irakului de a livra pe aceste pieţe este unul dintre motivele pentru care preţul petrolului nu a crescut mai mult decât a făcut-o până în prezent.
Problema este că după ce trupele americane au părăsit ţara, în decembrie, a crescut numărul de atacuri, arată CNN Money. Cel puţin 63 de civili au fost ucişi în urma unor astfel de violenţe, numai în decembrie, acesta fiind cel mai mare număr de victime înregistrat în ultimele trei luni.
În timp ce numărul atacurilor se situează încă sub nivelul observat în anii de după invazia americană, există şi semne de instabilitate în cadrul administraţiei publice centrale.
Există riscul izbucnirii unui război civil, iar infrastructura petrolieră ar putea fi ţinta, au avertizat analiştii Deutsche Bank într-o cercetare recentă. "Pentru noi, creşterea rapidă a tensiunilor din Irak are şanse de a deveni mai dăunătoare pentru pieţele pieţele petroliere mondiale decât situaţia din Iran", se arată în raportul citat.
Producţia de petrol în Irak este de aşteptat să crească cu aproape două milioane de barili pe zi în următorii cinci ani, potrivit estimărilor Deutsche Bank. Asta ar reprezenta 70% din producţia OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol). În prezent, Irakul produce aproximativ 2,7 milioane de barili pe zi, conform datelor furnizate de Administraţia americană pentru Informaţii privind Energia.
Dar, pentru ca estimările Deutsche Bank să se concretizeze, câmpurile din Irak au nevoie de reparaţii extinse în urma deceniilor de război şi a lipsei de investiţii. În acest sens, au fost contactate o serie de companii petroliere internaţionale, inclusiv Exxon Mobil, Royal Dutch Shell şi BP. Dar eficienţa cu care ele pot opera depinde de condiţiile de pe teren, pentru că o schimbare imediată pe care o vor remarca firmele petroliere internaţionale care operează în Irak este că nu se mai pot baza pe armata SUA în caz de necesitate.
Această situaţie, însă, nu este una imposibilă pentru companiile petroliere din simplul motiv că acestea au derulat afaceri în medii ostile de zeci de ani. Cei care devin agitaţi sunt oamenii, scrie CNN Money, care sunt tot mai puţin dispuşi să lucreze în acest mediu instabil.
Pe de altă parte, infrastructura sectorului petrolier se află în unele dintre cele mai bine protejate zone ale ţării, iar recentele violenţe nu vor avea niciun impact asupra acesteia, dau asigurări oficialii.