Alfred Simonis susține că proiectul va diminua numărul „pensiilor nesimțite” din România
Alfred Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, a făcut noi declarații luni, pe acest subiect. Potrivit lui, proiectul referitor la pensiile speciale este în acord atât cu solicitările Comisiei Europene, cât şi cu deciziile CCR.
Reamintim că plenul Camerei Deputaților a aprobat, luni, cu 174 voturi pentru, 81 împotrivă, 17 abțineri și doi membri care nu au votat, proiectul de lege privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, după ce a fost adus în conformitate cu observațiile Curții Constituționale și cu recomandările Comisiei Europene.
El susține că, odată ce această lege va intra în vigoare, numărul acestor „pensii nesimțite” va scădea.
„Există pensii nesimţite în România? Da. Sunt mai puţine pensii nesimţite în România astăzi decât erau anul trecut? Răspunsul e da. După intrarea în vigoare a acestei legi vor fi mai puţin nesimţite aceste pensii? Răspunsul e de asemenea, da. E suficient? Răspunsul e nu. Şi ăsta este adevărul. (…) Astăzi puţină lume ştie, pentru că nu vă convine să le spuneţi, în plată în România astăzi foştii parlamentari nu mai încasează pensii, nu mai au în plată pensii speciale. Astăzi în lege în vigoare, legea PSD”, spune el.
Tot el vorbește și despre dificultatea adoptării unei astfel de legi în România. El a făcut în plenul Camerei Deputaților, un apel către colegii săi, cărora le-a criticat lipsa de inițiativă în această direcție.
„E uşor să tăiem, aşa cum am făcut-o cu pensiile parlamentarilor, toate pensiile speciale din România? Nu e uşor, pentru că e adevărat, pancartele dumneavoastră sunt foarte frumoase, dragi colegi, dar anul acela cât aţi fost la guvernare şi aţi condus Ministerul Justiţiei niciunul dintre dumneavoastră nu a protestat în faţa Ministerului Justiţiei cu pancarte sau nu a venit în Parlament cu pancartele pe care să scrie cât de mult şi cât de repede trebuie tăiate pensiile speciale”, a spus Simonis.
Pensiile speciale nu pot fi eliminate „peste noapte”
Potrivit lui Alfred Simonis, eliminarea pensiilor speciale trebuie făcută în mod constituțional. În caz contrar, România ar putea suferi pierderi de 2,8 miliarde de euro. El a precizat că actuala lege respectă și deciziile CCR, dar și cererile Comisiei Europene.
„Avem câteva decizii ale CCR care ne spun asta. Avem câteva legi în Parlament care au fost adoptate şi întoarse la CCR. Mai important decât toată retorica aceasta politică şi decât propaganda care se face, şi e firesc să fie aşa, avem un jalon PNRR, o reformă de care depind 2,8 miliarde de euro.
Noi putem să hotărâm să tăiem totul mâine, legea va fi neconstituţională şi în consecinţă pierdem 2,8 miliarde de euro. Nu asta e soluţia. Această lege respectă şi solicitările Comisiei Europene, respectă şi deciziile CCR şi ne va face să luăm cei 2,8 miliarde de euro atât de necesari pentru România. E atât de simplu”, potrivit lui Simonis.
Florin Roman, deputat PNL, acuză ipocrizia opoziției
Pe de altă parte, Florin Roman, acuză partidele Opoziției de ipocrizie în contextul votării pensiilor speciale pentru Consiliul Concurenţei.
„Vă întreb, nu aţi votat voi pensiile speciale la cei de la Consiliul Concurenţei, cei de la USR? Şi acum veniţi şi spuneţi că nu vreţi pensii speciale? Păi voi le-aţi votat. (…) Nu fiţi ipocriţi, stimaţi colegi, pentru că sunteţi la fel de vinovaţi, voi, cei noi, ca şi cei pe care îi acuzaţi că sunt la fel de 30 de ani”, a completat el.
Declarațiile acestea vin după ce, în timpul dezbaterilor din plen, liderul USR, Cătălin Drulă, a exprimat opoziția partidului său față de această lege. El a caracterizat-o ca fiind o inițiativă pentru menținerea pensiilor speciale. El a afirmat că majoritatea parlamentară și-a batjocorit rolul și că această versiune a proiectului este cea mai defavorabilă dintre toate până acum.
„Ceea ce au încercat azi cei de la USR, ca să înţeleagă toată lumea, pe tehnică legislativă, prin ceea ce au depus în comisii ei nu vor să se schimbe nimic, ei vor ca să rămână la fel, pentru că acele amendamente, dacă ar fi fost adoptate, am fi avut o lege neconstituţională şi concluzia este că nu s-ar fi schimbat nimic”, a mai spus Roman.
El anunță că prin această lege se face, de fapt, o dreptate pensionarilor de rând.
„PSD şi PNL taie, pentru prima dată, din cuantumul pensiilor speciale. (…) Discutăm de 10% pe contributivitate, de 15% impozitare, de 20% şi aşa mai departe. (…) Niciodată în România, după adoptarea acestei legi, o pensie aflată în plată nu va mai depăşi salariul. (…) Este o dreptate pe care o facem pensionarilor de rând care au tot dreptul să se declare nemulţumiţi”, a completat el.