Lovitură cumplită pentru cei 8 milioane de români care cotizează la pilonul 2 de pensii. Datele arată că de la începutul acestui an, valoarea conturilor pe care românii le au la fondurile de pensii privatate a scăzut, în medie, cu circa 7%.
Altfel spus, un român care iese astăzi la pensie va încasa cu 8% mai puțin decât dacă ar fi ieșit la pensie anul trecut.
Capital a scris în exclusivitate faptul că deși au împuținat banii de pensie în loc să-i înmulțească, administratorii de pensii private și-au tras comisioane impresionante.
Avem mai puțini bani în conturile de pensie, în timp ce administratorii au încasat comisioane de câteva ori peste un fond normal de investiții. Ca procent, comisioanele se apropie de rata de rentabilitate.
Conform datelor furnizate de ASF pentru Capital, în perioada 2010-2021, administratorii celor șapte fonduri de pensii de pilon II au încasat comisioane totale de 3,2 miliarde de lei. Din comisionul de administrare, aplicat la valoarea activului, s-au reținut comisioane de aproape 2,1 miliarde de lei, în timp ce comisionul aplicat la contribuția brută a participanților (formulă unică, ce nu mai poate fi întâlnită la niciun administrator pentru alte tipuri de fonduri) a adus în jur de 1,1 miliarde de lei.
În toată această perioadă, arată datele APAPR, administratorii au obținut un plus de sub 22 de miliarde de lei, din investițiile făcute cu banii celor aproape 8 milioane de participanți la sistem.
Altfel spus, ei au obținut comisioane totale de aproximativ 15% din câștigul net din investiții. Procentul este uriaș, incomparabil cu cele aplicate de un administrator normal de fond de investiți sunt considerate mari).
În anul 2021, cei 7 administratori au înregistrat venituri totale obținute din comisioane de administrare și din contribuții brute în valoare de 577.011.911 lei, dintre care 528.466.504 lei reprezentând venituri din comisioane de administrare și 48.545.407 lei, venituri din contribuții brute.
Mai puțini bani la pensie
Raportat la activul net, comisioanele merg spre 4% din total, procent care, în actualele condiții, se apropie chiar de rata de rentabilitate, în forma în care ea este calculată de ASF, adică sub forma unei formule pentru ultimii cinci ani. Conform calculelor Capital bazate pe date de piață, rentabilitatea celor șapte fonduri a scăzut spre 4,5% în prima parte a acestui an, de la peste 6% în perioada similară a anului trecut.
Aceleași date relevă, de fapt, că de la începutul acestui an, valoarea conturilor românilor a scăzut, în medie, cu circa 7%, în unele cazuri scăderile fiind și de 8%. Altfel spus, un român care iese astăzi la pensie va încasa cu 8% mai puțin decât dacă ar fi ieșit la pensie anul trecut. În acest ritm și fără a schimbva structura de comisionare, tot câștigul obținut până acum de fondurile de pensii se poate evapora în doar 2-3 ani, mai ales în actualele condiții cu volatilitate ridicată și stare de război la granițele României.