Potrivit statisticilor de la Budapesta, în perioada ianuarie-mai a acestui an au fost plătite cu 12,1% mai puţin nopţi de hotel decât în perioada similară a anului trecut.
Oficiul Central de Statistici a comunicat de în primele cinci luni ale anului, pe teritoriul Ungariei s-au consemnat doar 5,49 milioane de nopţi plătite la hotel de către cetăţeni străini.
Scăderile anualizate s-au consemnat lună de lună, cea mai mare diferenţă fiind înregistrată în luna martie (-19,4%). Doar numărul turiştilor proveniţi din Austria a rămas constant, scăderi înregistrându-se în rândul celor proveniţi din Germania, România şi Italia. De notat faptul că britanicii veniţi în Ungaria între ianuarie-mai 2009 au fost cu 33% mai puţini decât în anul trecut.
Pentru ianuarie – mai 2009, statisticile indică în cazul turiştilor maghiari care şi-au vizitat ţara o scădere de 9,2% faţă de perioada similară a anului trecut.
În total, veniturile hotelierilor maghiari şi ale serviciilor conexe au fost de 288,5 milioane euro în primele cinci luni. Gradul de ocupare mediu a fost de 32,6%. Cea mai mare rată din domeniu s-a consemnat la hotelurile dotate cu centre de spa, unde gradul de ocupare a fost de 51,3%.