Maia Morgenstern, 57 de ani, și Claudiu Istodor, 58 de ani, se pare că sunt din nou împreună, atât în viaţa personală, cât şi pe platourile de filmare, cu toate că au divorţat încă din 1999. Cei doi nu au lăsat ruptura survenită pe plan personal să le afecteze profesia. Au continuat să joace împreună în diverse proiecte, iar acum au primit roluri de soț și soție într-un serial TV difuzat din toamnă de Antena 1, Sacrificiul.
„A fost o continuare firească. În mijlocul filmărilor de la «Fructul oprit», doamna Ruxandra Ion (producătorul serialului – n.r.) mi-a propus, în primul rând, să ne tutuim – acela a fost un moment important, expresia încrederii și a respectului reciproc și a felului excepțional în care lucrăm, comunicăm, creăm -, apoi, cu respect, cu prietenie, cu drag, mi-a propus să continuăm colaborarea, să creăm împreună. A fost un „da” absolut firesc, expresia încrederii și a prețuirii și a conștienței faptului că putem crea împreună povești frumoase”, a spus Maia Morgenstern, potrivit Libertatea.ro.
Cum au ajuns cei doi actori din nou împreună
Maia Morgenstern și Claudiu Istodor au fost căsătoriți în perioada 1983-1999 și au împreună un fiu, pe Tudor Aaron Istodor, 35 de ani. Actrița mai are două fete, Eva Lea Cabiria, 20 de ani, din relația cu actorul András István Demeter și Ana Isadora, 16 ani, din mariajul cu medicul Dumitru Băltățeanu, încheiat în 2015.
„Suntem împreună în serial, suntem parteneri, suntem un cuplu, ne leagă multă dragoste, respect, admirație, ne e foarte bine împreună și pe platourile de filmare, și în viața personală”, a declarat Maia Morgenstern.
Ce spune Claudiu Istodor
„Nu am mai filmat în seriale de mult timp, cred că ultimul serial a fost în urmă cu 10 ani. Faptul că e Maia a contat. Propunerea a venit de la doamna Ruxandra Ion, după care Maia mi-a mai atenuat fricile de filmări. Deocamdată, îmi face plăcere mare”, a spus Claudiu Istodor.