În această toamnă, Maia Morgenstern şi Claudiu Istodor aduc în prim plan povestea familiei Oprea în cadrul celui mai nou proiect produs de Ruxandra Ion şi difuzat de Antena 1, „Sacrificiul”, ce va avea marea premieră miercuri, 11 septembrie, respectiv joi, 12 septembrie, de la 20:00.
“Noi lucrăm demult împreună, încă de când eram la Piatra Neamţ. Pentru prima oară, dacă îmi aduc bine aminte, am fost distribuiţi împreună când eu aveam 25 de ani, iar ea 23.”, îşi aminteşte Claudiu Istodor, actorul care îl va interpreta în „Sacrificiul” pe Ştefan Oprea, un bărbat cu o avere impresionantă, fără scrupule și cu o viață dominată de minciuni, principalul interes fiind banul.
„Maia este o actriţă excepţională, în sensul că alta ca ea nu există. E aproape un fenomen al naturii şi sunt doar câţiva actori despre care aş putea să spun asta. De asemenea, este şi foarte, foarte serioasă cu meseria pe care o face, niciodată nu face niciun rabat, nu o interesează altceva decât rolul pe care îl face atunci”, mai completează Claudiu Istodor.
În serialul „Sacrificiul”, care va avea premiera miercuri şi joi, de la 20:00, la Antena 1, Ştefan Oprea (Claudiu Istodor) o are alături pe soţia sa, Eva (Maia Morgenstern), care s-a măritat destul de târziu cu Ștefan, un caracter total opus ei. Odată cu Ștefan au intrat în viața ei 3 băieți, unul dintre ei nou-născut. Mama copiilor a murit la nașterea ultimului fiu, iar Eva s-a străduit să fie o mamă bună, chiar dacă e mamă vitregă. Băieții familiei Oprea sunt Andrei (Denis Hanganu), Amza (Vlad Gherman) și Alin (Alexandru Ion). Cu caractere total opuse, viața îi va lua prin surprindere și îi va lovi în cele mai slabe puncte.
„Sacrificiul”, noul proiect pe care Ruxandra Ion îl produce pentru Antena 1, este o saga de familie, cu un scenariu original 100%, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala trei poveşti extraordinare, a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii spectaculoase din Bucureşti şi din împrejurimi.