Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, se află într-o vizită oficială în România. Cu această ocazie, şeful statului de la Chişinău s-a întâlnit şi cu premierul Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria.
Care au fost principalele subiecte de discuție dintre Maia Sandu şi Nicolae Ciucă?
Președintele Republicii Moldova şi prim-ministrul României au discutat, în principal, despre criza economică și despre decongestionarea traficului de frontieră, se arată într-un comunicat oficial postat pe site-ul Guvernului României.
„Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, a subliniat elementele de sprijin constant ale României pentru Republica Moldova, mergând de la livrarea de urgență a unor cantități de energie electrică, după sistarea livrărilor din Ucraina, până la furnizarea de gaz, lemne de foc și păcură”, transmite sursa citată.
La rândul său, Maia Sandu a prezentat situația la zi de peste Prut, după recenta tăiere de livrări de gaze naturale și nerespectarea contractului de către Gazprom și Federația Rusă, atât către Republica Moldova aflată sub controlul autorităților legitime de la Chișinău, cât și față de malul stâng al Nistrului, expus dificultăților financiare în perioada imediat următoare.
În plus, preşedintele Maia Sandu i-a mulțumit premierului Nicolae Ciucă pentru reacția promptă privind compensarea de urgență a deficitului de curent electric, arătând că situația vecinătății cu războiul din Ucraina ridică îngrijorări și produce efecte imediate, mai transmite Guvernul.
Premierul României şi preşedintele Republicii Moldova au mai discutat, marţi, la Palatul Victoria și despre decongestionarea traficului de frontieră prin extinderea podurilor și căilor de transport existente și prin construirea de noi poduri peste râul Prut.
Măsurile acestea ar putea duce la consolidarea legăturilor economice, comerciale și de afaceri.
„Oportunitățile astfel create pot antrena investițiile de capital europene și mări atractivitatea Republicii Moldova pentru partenerii externi”, mai transmite Guvernul.
Sprijin ferm pentru Republica Moldova şi din partea preşedintelui Klaus Iohannis
Tot marţi, Maia Sandu a fost primită şi la Palatul Cotroceni de către preşedintele Klaus Iohannis.
„Consultările politice ale Preşedinţilor Klaus Iohannis şi Maia Sandu au vizat consolidarea cooperării bilaterale excelente şi substanţiale la nivel politic, economic şi sectorial şi avansarea proiectelor comune de interes strategic în domeniile energiei, transporturilor, sănătăţii, educaţiei sau societăţii informaţionale.
Discuţiile s-au concentrat, cu prioritate, asupra măsurilor consistente de sprijin din partea României pentru depăşirea crizei energetice din Republica Moldova. Preşedintele Maia Sandu a adresat mulţumiri pentru măsurile prompte adoptate de către România pentru facilitarea furnizării de electricitate, gaze naturale, păcură şi lemne de foc pentru cetăţenii Republicii Moldova.
De asemenea, Preşedintele Republicii Moldova a prezentat demersurile autorităţilor de la Chişinău privind asigurarea furnizării de gaze naturale în regim de urgenţă, în vederea acoperirii consumului pentru lunile de iarnă, din surse alternative celei ruseşti şi a solicitat continuarea sprijinului României”, a transmis Administraţia Prezidenţială de la Bucureşti.