Joi, 23 februarie, premierul Nicolae Ciucă a primit-o la Palatul Victoria pe Maia Sandu, președintele Republicii Moldova. Cei doi oficiali au discutat, printre altele, proiecte comune din domeniul energiei și transporturilor, care vizează integrarea țării vecine în Uniunea Europeană.
Întâlnirea a avut loc la câteva ore după Maia Sandu a susținut la Palatul Cotroceni o conferință comună cu președintele României, Klaus Iohannis.
Aceștia au subliniat necesitatea îmbunătățirii interacțiunii dintre sectoarele de afaceri din România și Republica Moldova, pentru a crește reziliența economică a statului vecin, potrivit comunicatului de presă transmis de către Guvern.
Maia Sandu a mulțumit României pentru sprijinul acordat Republicii Moldova
Maia Sandu a mulțumit României pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în contextul crizei energetice, dar și pentru ajutorul bugetar folosit pentru a oferi cetățenilor cu venituri modeste compensații la plata facturilor la energie.
„L-am salutat la București pe Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, cu care am discutat despre cooperarea în domeniile de interes strategic, precum cel al energiei, infrastructurii și al transporturilor. Am apreciat semnarea Acordului privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei Leușeni – Albița și mi-am exprimat speranța că acesta va fi pus în practică în curând.
Am mulțumit Guvernului român pentru ajutorul prompt și necondiționat oferit Moldovei în cele mai dificile situații. România ne-a livrat energie electrică atunci când am rămas fără curent, ne-a furnizat gaze, lemne de foc și păcură și ne-a oferit ajutor bugetar ca să putem acorda oamenilor cu venituri modeste compensații la plata facturilor la energie”, a scris aceasta pe Facebook.
Premierul Dorin Recean va veni în România săptămâna viitoare
Președintele Republicii Moldova a mai menționat că a primit asigurări în ceea ce privește sprijinul României pentru Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. De asemenea, i-a confirmat premierului Nicolae Ciucă faptul că bunul dialog dintre cele două guverne va continua, adăugând că prim-ministrul Dorin Recean a anunțat deja că va efectua o vizită oficială în România, la București, săptămâna viitoare.
„Astăzi am primit asigurări că România va continua să ne ajute, ca de fiecare dată, iar executivul de la București ne va oferi sprijin în procesul de aderare la Uniunea Europeană. I-am confirmat Premierului Ciucă faptul că noul Guvern de la Chișinău va continua bunul dialog cu executivul român, Prim-ministrul Dorin Recean anunțând deja că prima sa vizită oficială va fi la București, săptămâna viitoare”, a mai scris Maia Sandu.