Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avertizat că omologul ei rus, Vladimir Putin, dorește să refacă URSS-ul. Pe fond, ea spune că Republica Moldova dorește să fie o țară liberă, iar aderarea ei la Uniunea Europeană este necesară pentru a supraviețui ca și democrație.

În interviul pe care l-a oferit presei din Austria, președintele de peste Prut a mai spus că țara pe care o conduce este în siguranță datorită curajului ucrainenilor.

De astfel, președintele Maia Sandu consideră că trupele ruse nu s-ar fi oprit la granița Republicii Moldova, dacă Ucraina nu ar fi oprit armată rusă.

„Putin vrea să restaureze Uniunea Sovietică. Noi nu vrem asta. Vrem să fim o țară liberă și democratică. Poporul nostru trebuie să decidă singur asupra destinului său. Din păcate, pericolul rus s-a dovedit a fi real. Chiar și eu nu puteam crede până la începutul invaziei ruse că va exista cu adevărat un război”, a declarat Maia Sandu.

Un război în Europa, un scenariu nebunesc

Președintele Maia Sandu a mai fost întrebată care a fost motivul pentru care inițial nu a crezut într-un război. Șeful statului moldovean a precizat că i se părea o ideea nebunească să se discute despre un război în Europa în secolul XXI.

„Acum trebuie să ne confruntăm cu realitatea și să lucrăm împreună pentru a ajuta Ucraina să câștige războiul, să-și recupereze teritoriile și să stabilească pacea”, a mai spus președintele moldovean.

Republica Moldova a aplicat pentru UE în 2022

Moldova a depus cererea de aderare la UE în martie 2022 și a primit statutul de candidat la UE în iunie 2022. Consiliul va decide cu privire la etapele ulterioare după ce Moldova va îndeplini condițiile prevăzute în avizul Comisiei Europene privind cererea sa de aderare la UE.

La 23 martie 2023, Consiliul European a reafirmat faptul că Uniunea Europeană va continua să ofere tot sprijinul relevant Republicii Moldova pentru a consolida rezistența, securitatea, stabilitatea și economia țării și pentru a o ajuta pe calea sa către aderarea la UE. Consiliul European a invitat Comisia să prezinte un pachet de sprijin înainte de următoarea sa reuniune.