Republica Moldova a primit statutul de candidat la Uniunea Europeană, decizie salutată de președintele Maia Sandu. Aceasta a spus că decizia va aduce bunăstare moldovenilor.
Maia Sandu salută decizia CE de a acorda Republicii Moldova statutul de țară candidat la Uniunea Europeană
În cursul zilei de joi, Comisia Europeană a acordat Republicii Moldova și Ucrainei statutul de țară candidat la aderarea la Uniunea Europeană. Pe acest fond, Maia Sandu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care salută decizia luată de instituția europeană.
Maia Sandu spune că ziua de joi, 23 iunie, reprezintă o zi istorică pentru țara sa. Președintele moldovean este de părere că aderarea țării la Uniunea Europeană va aduce bunăstare moldovenilor, dar și mai multe oportunități.
„Zi istorică pentru Moldova: Consiliul European ne-a oferit statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Pornim pe drumul spre UE, care va aduce moldovenilor mai multă bunăstare, mai multe oportunități și mai multă ordine în țara lor”, se arată în mesajul publicat p pagina de socializare.
Drumul spre Uniunea Europeană presupune mult efort
Tot în mesajul de pe pagina de socializare, președintele Republicii Moldova spune că drumul către blocul comunitar va presupune mult efort și muncă.
„Avem în față un drum complicat, care va cere multă muncă și efort – și pe care suntem pregătiți să-l parcurgem, împreună, pentru a asigura cetățenilor un viitor mai bun. Moldova are viitor, în Uniunea Europeană!”, a adăugat Maia Sandu.
Liderii U.E. fac din Ucraina un candidat la aderare
Liderii Uniunii Europene au convenit joi să facă din Ucraina un candidat la aderarea la blocul comunitar, o victorie simbolică pentru Kiev în mijlocul războiului cu Rusia și un alt semn al modului în care conflictul remodelează lumea.
Statutul de candidat nu conferă statutul de membru, care ar putea fi încă la zeci de ani distanță. Însă decizia reprezintă un pas istoric pentru Europa și trimite un semnal Rusiei.
Șefii de stat și de guvern, reuniți la Bruxelles pentru un Consiliu European de două zile, au convenit, de asemenea, asupra candidaturii Moldovei. Atât Ucraina, cât și Moldova vor trebui să îndeplinească anumite condiții ca și candidați pentru a merge mai departe. Liderii au declarat că Georgia va deveni candidat după îndeplinirea condițiilor.
„Astăzi este o zi bună pentru Europa”, a scris pe Twitter președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „Această decizie ne întărește pe toți. Ea întărește Ucraina, Moldova și Georgia, în fața imperialismului rusesc. Și întărește UE”.