Maia Sandu va candida în 2024 pentru un nou mandat
Maia Sandu, mesaj important la 3 ani de mandat. În discursul său, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă că își asumă responsabilitatea de a contribui la integrarea europeană. Ea a adăugat că se angajează să continue această misiune, de aderare la UE. Totul, cu condiția să primească votul cetățenilor pentru un nou mandat, în cadrul alegerilor din 2024.
De asemenea, Maia Sandu solicită Parlamentului să demareze procesul de organizare a unui referendum în toamna viitoare. Acesta va oferi cetățenilor șansa de a vota în legătură cu decizia de aderare la Uniunea Europeană.
La împlinirea a 3 ani de mandat, Maia Sandu a declarat că au reușit să inițieze negocierile pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Potrivit ei, acest obiectiv părea imposibil acum 3 ani.
Ea a subliniat că această realizare istorică a implicat eforturi considerabile din partea multor oameni, inclusiv a funcționarilor publici, societății civile și fiecărui cetățean, iar fiecare contribuție a avut importanță.
„Dragi cetăţeni, după 3 ani de mandat, am reuşit să deschidem negocierile pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Un lucru care părea imposibil cu 3 ani în urmă.
Pentru această realizare istorică, au muncit mulţi oameni, s-au depus eforturi imense şi fiecare contribuţie – din partea funcţionarilor publici, din partea societăţii civile, din partea fiecărui cetăţean – a contat. Cu câţiva ani în urmă, am pornit, împreună cu cetăţenii, pe un drum al transformării Moldovei într-o ţară mai bună.
Când am pornit pe acest drum, corupţia din Moldova devenea tot mai multă, iar libertatea – tot mai puţină. Clanurile corupte de la putere păreau de neclintit. Moldova devenise o ţară izolată, despre care se vorbea doar ca loc al spălării banilor şi al sărăciei cronice.
Speranţa că avem o şansă de a schimba lucrurile în bine devenea tot mai mică. Dar am continuat să luptăm pentru lucrurile în care credem. Ţara noastră a trăit şi victorii, şi înfrângeri. Însă niciodată nu ne-am oprit din drum. Iar azi vorbim despre Moldova cu speranţă”, afirmă Maia Sandu.
Referendum în Moldova pentru a decide pe tema aderării la UE
Președintele le-a comunicat moldovenilor că au dobândit autonomia de a-și determina propriul destin. Ea a transmis încrederea în capacitatea cetățenilor de a-și transforma țara într-un stat european.
Moldova se bazează în prezent pe sprijinul unei coaliții de țări prietene care o susțin și o protejează, iar Uniunea Europeană a emis un DA hotărât pentru direcția europeană urmată de Moldova, a mai subliniat șeful de stat.
„Mai avem multe de făcut. Şi cel mai important este să asigurăm pace şi un viitor mai bun pentru toate familiile şi copiii Moldovei. Avem garanţia unui asemenea viitor doar ca stat membru al Uniunii Europene.
Tocmai de aceea, cred că este necesar să spunem clar – toată ţara – ce drum alegem pentru Moldova. Solicit Parlamentului să iniţieze organizarea unui referendum la toamna viitoare, la care vocea cetăţenilor să fie hotărâtoare. Mi-am asumat să fac tot ce ţine de mine pentru a duce la capăt misiunea integrării europene.
Am obţinut sprijinul statelor membre pentru acest parcurs şi am nevoie de sprijinul vostru, dragi moldoveni, pentru a reuşi. Mai avem paşi importanţi de făcut şi mă angajez să continui, dacă îmi veţi oferi încrederea pentru un nou mandat în 2024”, a concluzionat Maia Sandu, în mesajul său transmis pe Facebook.