Pe măsură ce se apropie alegerile prezidențiale din anul 2024 în România, în spațiul public s-a tot vehiculat că un potențial candidat pentru aceste alegeri ar fi actualul președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu.
Maia Sandu: Noi avem niște sarcini foarte importante aici, la Chișinău
Lidera de la Chișinău a câștigat alegerile prezidențiale din toamna anului 2020 după ce l-a învins pe oponentul pro-rus, Igor Dodon. Lidera cu orientare pro-europeană a declarat, astăzi, 15 februarie, la emisiunea „Dincolo de alb și negru”, moderată de Marian Voicu, că nu va candida pentru nicio funcție în România.
„Vreau să fie foarte clar, nu candidez la nicio funcție în România. Știu că sunt, pe cealaltă parte a Prutului, români care urmăresc ce facem noi la Chișinău și unii dintre ei apreciază ceea ce facem. Le suntem tare recunoscători. Noi avem niște sarcini foarte importante aici. Trebuie să rezistăm, trebuie să reușim să ținem Republica Moldova de partea lumii libere. Noi trebuie să reușim să ducem Republica Moldova în Uniunea Europeană.”, a transmis lidera de la Chișinău pentru TVR 1.
Rusia nu este în măsură să ne dea nouă lecții de democrație
În contextul în care reacțiile presei pro-ruse de la Chișinău au fost acela că Maia Sandu urmărește să instaleze un regim autoritarist și toate măsurile luate în ultimii doi ani sunt în această direcție, șefa statului a precizat următoarele:
„Rusia nu este în măsură să ne dea nouă lecții de democrație. Sfatul meu pentru ei este să analizeze clasamentele internaționale atunci când vine vorba despre valorile democratice și cum se poziționează statele în aceste clasamente. În rest, acțiunile noastre sunt îndreptate pentru consolidarea democrației, pentru consolidarea instituțiilor statului, așa încât instituțiile statului să poată să protejeze cetățenii. Suntem într-o situație complicată și avem nevoie să ne consolidăm și sectorul de securitate, și sectorul de apărare.
Și asta înseamnă atât îmbunătățirea cadrului legal, pentru ca să existe instrumente eficiente pentru instituțiile care sunt responsabile de asigurarea securității statului, atât și restructurarea acestor instituții, pentru că suntem și într-un proces de restructurare a Serviciului de Informații și Securitate; și facem aceste procese cu sfatul și cu sprijinul țărilor europene. Și aceste lucruri sunt sau aceste acțiuni, aceste decizii ale noastre sunt ghidate strict de interesul cetățeanul Republicii Moldova.”, a explicat șefa statului.