ContiTech, unul dintre cei mai mari furnizori internaționali de produse din plastic şi cauciuc, anunță numirea lui Maik Niewoehner în funcția de director al ContiTech Romania. El îi urmează în funcție lui Bernd Steinebronn, care a ocupat această poziție timp de peste 13 ani.
Niewoehner lucrează în cadrul Continental de peste 18 ani, unde a ocupat diferite poziții de conducere în mai multe locații ContiTech din Germania. Înainte să preia managementul ContiTech Timișoara, Maik Niewoehner a ocupat funcția de director economic al unității de producție din Oppenweiler, Germania, fiind în același timp responsabil pentru departamentele Finance & Controlling din locațiile ContiTech la nivel global.
„Cu mai bine de un deceniu în urmă, în locul halei în care ne aflăm astăzi, nu era decât un câmp şi este de-a dreptul impresionant, privind în urmă, unde s-a ajuns. În acest moment, aproximativ 6% din cererea mondială și peste 20% din cererea europeană de țevi pentru sistemele de aer condiționat ale mașinilor sunt produse în fabrica din Timișoara”, a declarat Maik Niewoehner, directorul unității de producție.
Fabrica din Timisoara, care a început activitatea în 2002, este una dintre cele șapte fabrici Continental din România. Aici se produc țevi pentru sistemul de aer condiționat al mașinilor, pentru sistemul de servodirecție și control al șasiului, dar și curele de transmisie și de distribuție. Anual, aici sunt produse aproximativ 24 de milioane de piese.