În urmă cu câteva zile, în Irlanda a fost votată legea care impune introducerea pachetelor de țigări neutre, această țară devenind prima din Uniunea Europeană care adoptă o astfel de legislație. Interzicerea sau excesiva reglementare a unui anumit produs/industrii într-o țară din UE conduce la creșterea comerțului ilicit și a contrabandei în restul statelor membre, deoarece consumatorii vor căuta să își satisfacă nevoile în alta părți din regiune, reiese din datele ANCMMR.
Reprezentanții Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii din România (ANCMMR) își exprimă îngrijorarea față de decizia luată în Irlanda. ”Introducerea ambalajelor uniforme pentru ţigări va submina coeziunea și buna funcționare a pieței interne a UE, erodând principiile de bază ale acesteia. De asemenea, această măsură va crea condiţii favorabile pentru concurenţă numai la nivelul preţului, ceea ce va facilita consumatorilor accesul la produse din tutun cu preţ scăzut. În același timp, va facilita contrafacerea şi producţia ilegală, încurajând astfel comerţul ilicit, ținând cont de faptul că pachetele generice elimină elementele de siguranță utilizate de producători”, spun reprezentanții ANCMMR.
Totodată, potrivit lor, acest lucru va genera pe termen mediu pierderea locurilor de muncă pentru micii comercianți. Mai mult, va genera extinderea fenomenului către alte sectoare si industrii, ”compromițând abilitatea Comisiei Europene de a apăra drepturile de proprietate intelectuală și locurile de muncă ale cultivatorilor de tutun”.
Ministerul Economiei, în urma procesului de consultare interministerială, a emis o Opinie detaliată, în conformitate cu Directiva 98/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice referitoare la propunerea legislativă de standardizare a produselor din tutun, notificată de Irlanda la Comisia Europeană în data de 17 iunie 2014.
Cu alte cuvinte, reprezentanții ANCMMR s-au arătat îngrijorați cu privire la introducerea pe piața unică europeană a legislației referitoare la pachetul uniform/generic, care ”poate distorsiona competititvitatea, dreptul exclusiv al titularilor de mărci de utilizare a mărcii protejate, expunerea granițelor de est ale statelor membre UE la o presiune uriașă din partea comerțului ilicit cu tutun și crearea unui precedent periculos pentru alte industrii în ceea ce privește utilizarea mărcilor și a drepturilor de proprietate industrială”.