"Deoarece s-a deblocat Axa 2 a Programului Operaţional Regional (POR), se consideră ca acea problemă sistemică legată de achiziţiile publice a fost înlăturată. Acest lucru ne permite ca în scurt timp, probabil zilele următoare, să pornim procesul şi pentru celelalte programe operaţionale. De mâine vom transmite cererile de rambursare în valoare de 200 de milioane de euro aferente Axei 2", a precizat Leonard Orban, ministrul afacerilor europene.
Orban a spus că la începutul săptămânii viitoare, România va transmite gradual cererile de rambursare pentru restul programelor care au fost blocate: Programul Operaţional Transport, cel de mediu şi cel pentru creşterea competitivităţii economice. "Nu pot să vă precizez care este nivelul corecţiilor financiare care se vor aplica pentru proiectele verificate deoarece în prezent există discuţii între Autoritatea Română de Audit şi autorităţile de management, fiecare instituţie având opinii diferite asupra nivelului corecţiilor", a adăugat Orban.
În ceea ce priveşte posibilul conflict de interese al funcţionarilor care gestionează fonduri europene, Leonard Orban a spus că fiecare autoritate de management este conectată la Registrul Comerţului pentru a verifica dacă există vreo legatură între beneficiari şi funcţionari.