Social-democratul Claudiu Manda a anunțat că, luni, biroul permanent al Senatului va discuta solicitarea DNA referitoare la începerea urmăririi penale în cazul preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, acuzat de luare de mită.
Biroul permanent va înainta apoi cererea Comisiei juridice în vederea formulării unui punct de vedere, care va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau nu solicitarea.
Direcţia Naţională Anticorupţie susţine că preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, ar fi primit indirect, în perioada 2007 – 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.
Tăriceanu a declarat miercuri că Guvernul nu a efectuat nicio plată în contul licenţelor Microsoft în timpul mandatului său de premier, precizând că nu a primit nicio comunicare oficială referitoare la începerea urmăririi penale într-un dosar al DNA care să îl vizeze.
Senatorul PSD Claudiu Manda a explicat joi că preluase cu o zi în urmă solicitarea DNA de avizare a urmăririi penale pentru Călin Popescu-Tăriceanu, în calitate de vicepreşedinte al Senatului. El preciza că dosarul de la DNA are 73 de volume, fiecare cuprinzând între 190 şi 300 de pagini.
SURSA: Agerpres