Reţelele de socializare trebuie să fie folosite în funcţie de ceea ce utilizatorul urmăreşte, transmite compania de consultanţă în afaceri Zintro. Când şi cum trebuie, aşadar, să utilizezi Facebook, Twitter, LinkedIn şi Google+?
Identificarea şi exploatarea platformei de socializare care îţi avantajează atât business-ul, cât şi viaţa personală sunt cruciale potrivitstudiului realizat de Zintro.
FACEBOOK înlesneşte o interacţiune mai personală sau mai intimă cu cei din lista de contacte. În plus, paginile de pe Facebook cuprind o prezentare succintă a brandului sau a companiei. Cel mai larg segment de vârstă din rândul utilizatorilor de Facebook (aproape 850 de milioane în total) este cel cuprins între 21-24 de ani, iar acesta este urmat de segmentul 18-20.
Rezultatele studiilor arată că Facebook are o mare bilă neagră: utilizatorii încearcă să se conecteze cu prea mulţi oameni, de aceea interacţiunile semnificative dintre acelştia se diluează. 60% dintre utilizatori susţin că nu cunosc cca 20% dintre oamenii cu care sunt în prezent conectaţi pe Facebook.
TWITTER este o platformă care găzduieşte mesaje scurte şi la obiect, uşurând activitatea de monitorizare a conversaţiilor cu privire la brand şi demersul de identificare de clienţi potenţiali. Multe companii oferă mai nou asistenţă live pe Twitter. 42,3% dintre cei înregistraţi pe Twitter (140 de milioane de
utilizatori activi în total) au între 31 şi 49 de ani, iar numărul femeilor aproape cu 10% mai mare decât cel al bărbaţilor prezenţi pe platformă.
LINKEDIN este platforma care găzduieşte CV-uri, discuţii profesionale şi asistenţă specializată pe domenii. 51% dintre utilizatori sunt bărbaţi, iar cel mai larg segment de vârstă este cel cuprins între 35 şi 44 de ani (23%) pe LinkedIn. Numărul total al utilizatorilor se ridică la 150 de milioane.
GOOGLE+ este o platformă socială care înlesneşte conversaţiile şi conferinţele la care pot fi mai mulţi participanţi. Noutatea cu care vine această platformă este aceea că oamenii din lista de contacte pot fi organizaţi în grupuri sau cercuri, astfel încât utilizatorul să decidă ce mesaje ajung la grupuri specifice. Aproape 70% dintre utilizatori sunt bărbaţi, iar numărul total de utilizatori se ridică la 62 de milioane.