Camera Deputaţilor a adoptat, săptămâna trecută, proiectul de lege privind creşterea pensiilor de stat, prin care se prevede majorarea punctului de pensie la 37,5% de la 1 ianuarie 2008 şi la 45% din 2009. Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a explicat, potrivit Mediafax, că resursele financiare pentru acoperirea acestor creşteri (care presupun un efort bugetar anual de două miliarde de euro) vor proveni din eliminarea plafonului contribuţiilor stabilit pentru salariile al căro
Camera Deputaţilor a adoptat, săptămâna trecută, proiectul de lege privind creşterea pensiilor de stat, prin care se prevede majorarea punctului de pensie la 37,5% de la 1 ianuarie 2008 şi la 45% din 2009.
Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a explicat, potrivit Mediafax, că resursele financiare pentru acoperirea acestor creşteri (care presupun un efort bugetar anual de două miliarde de euro) vor proveni din eliminarea plafonului contribuţiilor stabilit pentru salariile al căror cuantum depăşeşte cinci salarii medii pe economie, precum şi din impozitarea stimulentelor şi primelor acordate salariaţilor şi care până acum nu erau impozitate. Preşedintele AOAR, Florin Pogonaru, consideră că decizia reprezintă un „aranjament politic care bate logica economică“. El este de părere că eliminarea plafonului contribuţiilor pentru ce depăşeşte cinci salarii medii va determina angajatorii şi angajaţii să caute metode de a nu-şi mai declara salariile pe care le obţin. La rândul său, agenţia de rating Fitch a avertizat că preconizata majorare cu aproape 100% a pensiilor de stat va accentua riscurile de supraîncălzire economică şi de depreciere a leului, putând avea un impact negativ asupra ratingurilor. „Majorarea pensiilor va influenţa inflaţia, creşterea economică şi deficitul de cont curent“, a afirmat un analist al agenţiei. Secretarul de stat în Finanţe, Sebastian Vlădescu, s-a arătat şi el îngrijorat de efectele acestei măsuri. Premierul Tăriceanu este însă convins că stabilitatea macroeconomică nu va fi afectată.