Totuși, din declarațiile lui Marcel Ciolacu reiese că scenariul unei majorări generale a pensiilor este puțin probabil. În schimb, guvernul ia în considerare acordarea unui ajutor financiar punctual pentru pensionarii cu venituri mici.

Marcel Ciolacu a amintit că în ultimul an pensiile au fost majorate de două ori

Premierul a amintit că în ultimul an pensiile au fost majorate de două ori, printr-o creștere directă și o recalculare menită să corecteze anumite inechități din sistem. Deși această recalculare nu a fost pe deplin explicată publicului, guvernul susține că a reprezentat una dintre cele mai semnificative ajustări din ultimele trei decenii.

În același timp, inflația a scăzut, iar Ciolacu consideră că nivelul actual al pensiilor se află într-o zonă „suportabilă”.

„În iunie-iulie putem avea această discuție. Noi venim după un an în care s-au mărit pensiile de 2 ori. A fost o primă creștere și apoi o recalculare, prin care s-a reparat o nedreptate. Nu s-a explicat foarte bine ce a însemnat recalcularea, dar în schimb au fost cele mai mari creșteri de pensii din ultimii 30 de ani.

Pensiile au crescut foarte mult, inflația a scăzut. În acest moment suntem într-o zonă suportabilă. Am venit și astăzi în Guvern, am depășit”, a spus Ciolacu.

bani, lei, cash
SURSA FOTO: Dreamstime

Premierul a susținut că România se pregătește pentru doi ani de investiții record

Pe lângă discuțiile despre pensii, premierul a susținut că România se pregătește pentru doi ani de investiții record. Potrivit explicațiilor oferite de el, anii 2025 și 2026 sunt considerați perioadele cu cele mai mari alocări bugetare din istoria țării.

Domeniile precum sănătatea, transporturile și pensiile beneficiază de fonduri consistente, iar Ciolacu insistă că bugetul actual este sustenabil și nu va pune economia României într-o situație riscantă.

„Trebuie să recunoaștem că acești 2 ani, 2025 și 2026 vor fi anii cu cele mai mari investiții din istoria României. Avem cel mai mare buget la Sănătate, cel mai mare buget la Transporturi, la Pensii.

Eu am vrut să am un buget sustenabil, nu vreau să arunc România într-o aventură. Veți vedea că tot bugetul construit este unul sustenabil și ne vom încadra în deficitul bugetar”, a mai spus Ciolacu.