Majorarea salariului minim. Cine sunt angajații cu venit minim care primesc zero lei în plus

bani, lei, salariu

SURSA FOTO: Dreamstime

Începând cu anul 2024, salariul minim brut pe economie va fi majorat la 3.700 de lei, însă pentru unii angajații, schimbarea nu va aduce nicio creștere suplimentară în lunile următoare.

Salariul minim din 2024 și impactul asupra sectorului agroalimentar

Salariul minim pe 2024 nu exclude expres angajații din „sectoarele speciale” de la aplicarea noilor reglementări. Astfel, în conformitate cu principiul asigurării unui salariu minim garantat în plată, de la 1 iulie, niciun salariu minim brut nu ar trebui să fie sub 3.700 de lei.

Totuși, salariul net pentru cei plătiți la nivelul minimului în sectorul agroalimentar este deja mai mare decât salariul minim net care va fi aplicabil de la 1 iulie.

Teoretic, acest lucru înseamnă că nu este necesară o creștere a salariului minim brut pentru acești angajați.

Începând din iulie 2024, salariul minim brut pe țară va fi majorat la 3.700 de lei, iar beneficiul de netaxare va fi mărit la 300 de lei, față de 200 de lei anterior.

Astfel, salariul net al unui angajat cu salariul minim brut pe economie va ajunge la 2.363 de lei.

Trebuie să ținem cont că în sectorul agroalimentar salariul minim este de 3.436 de lei.

SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Deși această valoare este în prezent superioară salariului minim brut pe economie, de la 1 iulie va deveni inferioară, impunând necesitatea de a le acorda acestor angajați salariul minim de 3.700 de lei.

Nu este pentru prima dată când salariul minim în acest sector, stabilit prin act normativ, rămâne în urma salariului minim brut garantat în plată – o situație similară a avut loc în octombrie anul trecut.

Excluderea sectoarelor speciale din aplicarea salariului minim a fost eliminată

În octombrie anul trecut, Guvernul a stabilit în mod expres că noul salariu minim de 3.300 de lei nu se aplică sectoarelor speciale, conform articolului 2 din HG nr. 900/2023.

Acest articol a fost în vigoare timp de o lună, dar ulterior a fost abrogat, odată cu majorarea salariilor minime atât în agricultură, cât și în construcții, prin ordonanță de urgență.

De această dată, însă, HG nr. 598/2024, care stabilește noul salariu minim conform prevederilor din Codul muncii, nu mai precizează excluderea expresă de la aplicare pentru angajații din agricultură.

În contextul în care niciun angajat din România nu ar trebui să primească un salariu sub nivelul minimului brut garantat în plată stabilit prin hotărâre de guvern pentru un program normal de muncă, devine evident că și lucrătorii din sectorul agroalimentar ar trebui să beneficieze de o creștere salarială la 3.700 de lei începând cu 1 iulie.

Cu toate acestea, realitatea din teren este mai complexă. În prezent, un angajat din sectorul agroalimentar plătit cu cel mai mic salariu posibil primește un salariu net de 2.396 de lei.

Comparând această sumă cu salariul net prognozat pentru cei plătiți cu minimul brut de 3.700 de lei de la 1 iulie (care beneficiază de o deducere fiscală de 300 de lei), constatăm că salariul net actual din sectorul agroalimentar este deja mai mare.

Diferența este mică, dar este în favoarea lucrătorilor din acest sector.