Ministrul Educaţiei a declarat marți. 12 decembrie, că sistemul de învăţământ a înregistrat creșteri „istorice” de salarii. Mai mult, spune Ligia Deca, vom vedea o creştere în termeni reali a salariilor medii din învăţământ de peste 50%, de la 1 iunie, acest an, până la 1 iunie anul viitor.
Așadar, sistemul de învăţământ a înregistrat creșteri „istorice” de salarii. Mai mult, urmează să fie înregistrată o creştere în termeni reali a salariilor medii din învăţământ de peste 50%.
Sistemul de învăţământ a înregistrat creșteri „istorice” de salarii
Acest lucru, spune ministrul, este fără precedent. Ligia Deca a spus și că a convenit să existe o creştere de 20% peste creşterea de 30% care a avut deja loc în acest an.
Este vorba despre „sume consistente”. Ministrul a promis și că instituția pe care o conduce „va lupta” ca profesorii să primească şi mai mult în noua grilă de salarizare din Legea salarizării publice.
„Majorările salariale sunt unele istorice. De la 1 iunie, acest an, până la 1 iunie anul viitor, vom vedea o creştere în termeni reali a salariilor medii din învăţământ de peste 50%. O astfel de creştere într-un interval atât de scurt este fără precedent şi la discuţiile cu federaţiile sindicale am convenit ca pentru anul viitor să existe o creştere de 20% peste creşterea de 30% care a avut deja loc în acest an.
Sunt sume consistente, sigur că ne dorim mai mult pentru dascălii noştri şi Ministerul Educaţiei va lupta ca în noua grilă de salarizare din Legea salarizării publice, ce va fi elaborată de Ministerul Muncii, profesorii să primească şi mai mult, dar cred că este un semn de respect şi un procent onorabil de creştere pentru profesia didactică şi pentru personalul din învăţământ”, a declarat Ligia Deca.
De asemenea, ministrul a precizat că procentul de 20% va fi acordat în cursul anului viitor în două tranşe.
Cele două tranşe vor fi de 13% creştere de la 1 ianuarie şi de încă 7% de la 1 iunie”, a conchis Ligia Deca.
Marcel Ciolacu a oferit explicații despre procedura de majorare a salariilor profesorilor
Anterior, Marcel Ciolacu a anunțat un buget record pentru educație, în 2024. Acesta va atinge 4,1 % din PIB. Totodată, șeful Guvernului a subliniat că s-a ajuns la un consens în ceea ce privește creșterea salariilor cadrelor didactice în etape.
Acesta a argumentat că aceasta reprezintă o ofertă foarte respectuoasă față de această categorie, având în vedere nivelul extrem de scăzut al salariilor lor anterior. În această direcție, Ciolacu susține că s-au „acoperit toate palierele”.