Conform unui raport privind personalul din domeniul securității IT, majoritatea angajaților alocă timp pentru hobby-uri în timpul programului de lucru. Care sunt printre cele mai frecvente activități pe care aceștia le întreprind și ce-i determină să facă asta?
Majoritatea personalului din domeniul securităţii IT (85%) desfăşoară activităţi legate de hobby-uri în timpul programului de lucru. Astfel, conform raportului Kaspersky „Managing your IT security team”, în medie timpul alocat de angajați acestei zone este de şase ore pe săptămână, după cum transmite Agerpres.
Potrivit sursei citate, printre cele mai frecvente activităţi la care a participat personalul din departamentele de securitate IT la locul de muncă includ: citirea ştirilor (42%), vizionarea videoclipurilor pe YouTube (37%) şi vizionarea de filme sau seriale TV (34%).
Pe de altă parte, o treime dintre respondenţi susţin că au reuşit să facă exerciţii fizice (31%) sau să citească literatură profesională (33%).
Din cauza sarcinilor complexe mulți angajați au părăsit locul de muncă
În plus, aproape jumătate (46%) dintre angajații din domeniul securităţii IT consideră că, din cauza sarcinilor complexe, colegii lor au părăsit un loc de muncă. Cercetarea arată că în timpul zilelor de muncă mai lungi, care depășesc programul standard, este important ca acești angajați să ia pauze pentru a rămâne productivi.
„Acest lucru poate părea contradictoriu, cu atât de multe ore din timpul programului de lucru alocate activităţilor de petrecere a timpului liber, dar 48% au explicat că, de fapt, distracţiile lor de la locul de muncă s-au datorat nevoii unei pauze între sarcini, mai degrabă decât plictiselii sau a lipsei de muncă. În plus, lucrând de acasă, unele sarcini şi întâlniri pot fi acum programate în afara zilei de lucru standard de la 9 la 5. În timpul zilelor de muncă mai lungi, este şi mai important ca angajații să ia pauze, astfel încât să poată rămâne productivi pe o perioadă mai extinsă”, se arată în cercetarea de specialitate.
Raportul Kaspersky a chestionat peste 5.200 de profesionişti din IT şi din domeniul securităţii cibernetice la nivel global.