Dintre persoanele care au contractat un credit bancar pentru achiziția unei locuințe, 15% au venituri mai mari de 600 de euro și 85% au venituri mai mici de 600 de euro.
„Un român inteligent ar trebui să aibă cel puțin un contract de economisire. Cultura economică de economisire ar trebui predată încă din școala generală în România”, susține Lucian Anghel, economist șef al băncii BCR, în cadrul unei conferințe de presă.
„Prin investirea unei sume de 7 miliarde lei în îmbunătățirea spatiului locativ, la nivel național, s-ar putea crea peste 10.000 de locuri de muncă”, continuă acesta.
Ponderea persoanelor din România care locuiesc în spații supraaglomerate este mai mare de 50%. Conform unui studiu efectuat de BCR, 80% dintre români vor sa investească în îmbunătățiri locative în următorii 5 ani. Dintre aceștia, peste 50% se gândesc să investească în dotări noi și peste 40% în reparații majore.
În România, 1% din populație a încheiat contracte de economisire-creditare, comparativ cu 65%, în Austria. Prima anuală acordată de stat pentru aceste contracte sub forma unui procent de 25% din valoarea economisită (maxim 250 de euro/ an) a totalizat 3 milioane euro în 2009 și 14 milioane euro în 2010. Cele două bănci de economisire creditare prezente în România sunt BCR Banca pentru Locuințe și Raiffeisen Banca pentru Locuințe.
”În România, necesitatea de investiții în infrastructura cu susținere externă este foarte mare. Dezvoltarea economică ar trebui înteleasă și de guvern și de mediul privat, nu doar de populație. Trebuie sa investim în capacități de producție care să genereze valoare adaugată pe termen mediu și lung”, afirmă economistul șef al BCR.
În anul 2010, din sumele investite în îmbunătățirea spațiului locativ, 64% au fost pentru amenajări și renovări de locuințe și 36% pentru cumparări de locuințe. Dintre cazurile de achiziționare locuințe, 60% au fost de upgrade (cumpărarea unei locuințe mai mari), 20% split (din vânzarea unei locuințe mai mari au fost cumpărate două locuințe cu suprafață mai mică) și în 20% din cazuri achiziția a fost facută de „first time buyers” (persoane la prima achiziție de locuință), conform datelor prezentate de reprezentanții companiei Coldwell Broker.
Dintre achizițiile făcute, 70% au fost prin credit bancar și 30% cash. Dintre persoanele care au contractat un credit bancar pentru achiziția unei locuințe, 15% au venituri mai mari de 600 de euro și 85% au venituri mai mici de 600 de euro.
„În medie, un cumpărător vizionează între 5 și 10 apartamente, înainte de a lua decizia de achiziție. Găsirea locuinței potrivite se face în aproximativ două săptămâni, procesul decizional durează însă mai mult, din acest motiv în unele cazuri se pierde locuința vizată, în favoarea altui cumpărător. Recomandăm să se lase proprietarului un avans, chiar dacă este o sumă mică, pentru ca acesta să poată păstra locuința respectivă”, explică Valentin Ilie, chief executiv officer al Coldwell Broker.
Tot în cadrul îmbunătățirii spațiului locativ intră și reabilitarea termică. Aceasta „include modificări terasă, subsol bloc, schimbare țevi, polistiren diferit în funcție de zonă, are efecte atât pe timp de vară, cât și pe timp de iarnă și poate duce (iarna) la reduceri de costuri cu caldura de 45-55%”, afirmă Dan Andrușcă, manager al companiei Deko Professional. Acesta recomandă populației să solicite garanții pentru lucrarea efectuată de la compania prestatoare, în special pentru perioada de după 5 ani de la terminarea lucrării.
Reablitarea termică se face în general la nivel de bloc, prin cadrul asociațiilor de proprietari. Momentan există două legi în vigoare care reglementează acest proces (Ordonanța Guvernamentală 18 și, respectiv, OUG 69).