Claude Turmes, ministrul Energiei din Luxemburg, a spus că propunerea de extindere a subvenţiilor pentru centralele pe cărbune este „surprinzătoare”, adăugând că o mare parte din statele membre UE se opune unei astfel de decizii, transmite Reuters.
„Vineri, preşedinţia suedeză a făcut ceva într-adevăr suprinzător, care slăbeşte politica noastră de mediu, redeschizând posibilitatea subvenţionării centralelor pe cărbune”, le-a spus jurnaliştilor Turmes, înaintea reuniunii de la Luxemburg a miniştrilor Energiei din UE.
„Avem un grup important de ţări care respinge propunerea preşedinţiei suedeze, deci este un nu clar”, a adăugat Turmes, după ce s-a întâlnit cu oficiali din 14 state.
Și Belgia ia atitudine
Şi ministrul Energiei din Belgia, Tinne Van Der Straeten, a avertizat luni că este „inacceptabilă” propunerea de extindere a subvenţiilor pentru centralele pe cărbune.
„În legislaţia belgiană este deja inclusă obligaţia de a deveni neutri din punct de vedere climatic şi de a avea un declin semnificativ al emisiilor până în 2030 şi 2040. Deci, propunerea nu poate fi acceptată”, le-a spus jurnaliştilor oficialul belgian, înaintea reuniunii miniştrilor Energiei din UE.
La rândul său, ministrul francez al Energiei, Agnes Pannier-Runacher, a numit propunerea de extindere a sprijinului financiar pentru centralele pe cărbune ca o „abordare ambiţioasă”, un indiciu că Parisul este mai deschis spre o astfel de decizie decât alte state membre UE, cum ar fi Germania.
„Trebuie să ţinem cont de realitatea din fiecare ţară pentru asigurarea capacităţii ei de a furniza energie oamenilor şi industriei”, a declarat Agnes Pannier-Runacher.
Suedia deţine până la finalul acestei luni preşedinţia rotativă a UE.
Înlocuirea cărbunelui este necesară
Altfel, în cursul lunii aprilie, Elena Popescu, Director General în Ministerul Energiei, a declarat că înlocuirea capacităţilor pe cărbune este imperios necesară, după închiderea acestora, cu capacităţi pe regenerabile şi gaze naturale.Închiderea capacităţilor pe cărbune trebuie să aducă, după sine, înlocuirea lor cu cele pe regenerabile şi gaze naturale, a afirmat, marţi, Elena Popescu, Ministerul Energiei, Direcţia Generală Politici Energetice şi Green Deal, în cadrul unui eveniment de specialitate.
„Nu putem închide 5.000 MW până în 2026 şi să le înlocuim numai cu regenerabile. Capacitatea pe regenerabile va creşte, ne aşteptăm să crească până în 2035″, a menţionat Elena Popescu, la conferinţa „Tranziţia energetică în perioada de criză: Obstacole şi oportunităţi”.
În opinia sa, pentru perioada aceasta de tranziţie este nevoie de “capacităţi de backup” şi pentru a se asigura stabilitatea şi rezilienţa sistemului energetic.