Makaveli, audiat după cearta cu Victor Micula
Influencerul Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, cunoscut pentru implicarea sa în promovarea candidatului independent Călin Georgescu la alegerile prezidențiale de la sfârșitul anului trecut, a fost audiat vineri de autorități.
Acesta a fost convocat la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Capitalei, iar înainte de a intra în sediul poliției, le-a spus jurnaliștilor că nu știe în ce dosar a fost citat.
„Nu știu exact, pentru Micula, pentru Bogdan Peșchir, pentru Georgescu, treaba asta cu alegerile”, a declarat influencerul, care din decembrie este consilier parlamentar al Dianei Șoșoacă.
Makaveli a oferit explicații anchetatorilor după o ceartă avută pe internet acum câteva luni. Acesta este unul dintre influencerii și interlopii plătiți de Bogdan Peșchir, cunoscut sub pseudonimul BogPR, pentru a-l promova pe Călin Georgescu pe platforma TikTok. Makaveli apare, alături de alții, în documentul SRI desecretizat după ședința CSAT privind alegerile prezidențiale, care au fost ulterior anulate de judecătorii CCR.
Makaveli, care are peste 200.000 de urmăritori pe TikTok, a folosit un limbaj vulgar pe 19 decembrie, în direct la TV, după ce a fost audiat la sediul Secției 6 Poliție București. Acesta a ieșit de la audierile din dosarul finanțării ilegale pe TikTok a lui Călin Georgescu și a fost sancționat de polițiști cu o amendă de 500 de lei, pentru „fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, după ce a adresat cuvinte obscene soției lui Mihai Gâdea, în direct la TV, relatează Gândul.
Pe 20 decembrie, Makaveli, care devenise consilier al Dianei Șoșoacă, împreună cu aceasta, au hărțuit o jurnalistă pe holurile Parlamentului. Cei doi i-au întrerupt transmisiunea în direct și au urmărit-o, în timp ce strigau:
„De ce nu mai luați, doamnă, interviuri?”.
Legătura cu Victor Micula
În legătură cu relația sa cu Victor Micula și sprijinul acordat AUR, Makaveli a declarat vineri că acesta nu i-a solicitat direct să facă acest lucru.
„Nu mi-a cerut într-un mod direct să promovez pe pe George Simion. Cred că George Simion nici n-are de știre ce a făcut Micula pe-acolo sau cu cine o fi vorbit Micula. Pur și simplu a dat de înțeles că na, eram toți acolo. De fapt. Nu ne-a zis bă, susțineți pe ăsta, dar, fiind toți prieteni, da?, automat ne-am dat și noi după ei”, a spus el.
Influencerul nu a menționat câte „puncte” a primit de la Micula, afirmând:
„Nu știu, habar n-am. Nu, nu, nu există cineva să poată să spună asta, nu ai cum”.
Makaveli a explicat, totodată, momentul „rupturii” din relația cu Victor Micula.
„În momentul când el a început să… Deci noi prima dată am fost cu formațiunea AUR. Era singurul candidat în momentul respectiv, suveranist. Domnul Georgescu nu era luat în calcul. Doamna Șoșoacă era interzisă, da?, și automat toți, «Bă, hai să susținem pe Simion. E cel mai corect». Domnul Micula a început cu șantajul către Bogdan Peșchir, cu treaba cu identitatea, cu poza”, a declarat el, precizând că motivul au fost banii.
„Să ia banii și probabil, nu știu, cred că i-a luat undeva pe la vreo 200.000 euro. La un moment dat, Bogdan n-a mai rezistat, da?, m-a sunat pe mine și pe pe George Pian și ne-a zis: «Bă, eu nu mai vreau cu ăsta, să pună ce vrea el. Uite, mă obligă să dau un gaz de nu știu câte sute de mii de puncte, mă pune să dau colo, nu știu ce, nu știu cum, nu mai vreau, nu mai vreau, nu mai vreau, nu mai, gata, eu nu mai îl simt pe Georgescu».
Am hotărât cu ei să-l susținem pe domnul Georgescu, cu toate că n-am crezut că are nici cea mai mică șansă în viața lui să facă ceva, după care domnul Micula s-a întors împotrivă și l-a atacat pe domnul Georgescu și de acolo a apărut cearta”, a adăugat acesta.
Înainte de audieri, vineri, influencerul a afirmat că Victor Micula ar trebui să conștientizeze câte probleme a cauzat, inclusiv partidului AUR, subliniind că tot ceea ce a făcut sub egida AUR se reflectă negativ asupra partidului.
„Da, cred că a făcut-o pentru propriile interese – spunea pe un live că a vorbit cu directori de la nu știu, ai lui să susțină, să facă, să dreagă – iar cât asta cu șantajul, ce bălmăjește el pe acolo, nu există așa ceva. O să merg și acum la procuror să văd și eu, deși e o poveste de copii mici. Dar eu cred că s-au sesizat cu șantajul lui către Bogdan Peșchir, eu asta bănuiesc”, a spus el.
Makaveli, audiat referitor la finanțarea campaniei lui Călin Georgescu
Makaveli a confirmat că a fost audiat în cadrul dosarului referitor la finanțarea campaniei lui Călin Georgescu și a fost menționat și în dosarul desecretizat de CSAT. În această procedură, influencerul a declarat că a fost întrebat dacă a primit bani atât de la Victor Micula, cât și de la Bogdan Peșchir pentru a-l susține pe Călin Georgescu.
„Nu, nu am primit niciodată bani nici de la Victor, nici de la Peșchir pentru susținerea sau să vină cineva «Ia banii ăștia și promovează-l pe Gheorghe. Că au venit oamenii și au dat cadouri, da, dar cadourile oricum ei le dădeau de doi ani de zile, deci ei nu au apărut de alegeri”, a spus el.
Influencerul a infirmat faptul că i s-a sugerat că este vorba despre susținerea lui Georgescu.
„Nu, pentru că nici nu ai ce să înțelegi, pentru că noi eram o gașcă de prieteni care, dacă unul ținea cu cineva, toți țineam și noi cu ăla, că așa era prietenia, ca și când ai face parte dintr-o galerie de fotbal”, a spus acesta.