Malecki (LOT): România are tot ce-şi doreşte un turist, dar trebuie promovată

România are tot ce-şi poate dori un turist, însă trebuie promovată mai mult, a declarat, miercuri, Jakub Malecki, director general pentru România şi Republica Moldova al companiei aeriene poloneze LOT, în cadrul unei întâlniri cu presa.

Potrivit acestuia, cei mai mulţi dintre pasagerii care zboară cu LOT sunt clienţi corporate (călătoresc în interes de serviciu), însă şi numărul turiştilor este din ce în ce mai mare. 

"Cei mai mulţi pasageri străini sunt corporate, dar, aşa cum se vede pe străzile din Bucureşti, sunt din ce în ce mai mulţi turişti. Din ce în ce mai mulţi tour-operatori polonezi oferă city-breaks în România. Avem şi mulţi pasageri români care locuiesc în străinătate, în special cei din continentul nord-american, din Statele Unite şi Canada folosesc LOT foarte des pentru a-şi vizita familiile. Acum sperăm ca numărul acestora să crească, odată cu lansarea rutei transatlantice spre Los Angeles, zonă unde de asemenea sunt mulţi români", a susţinut el. 

Întrebat ce ar trebui să facă România pentru a atrage mai mulţi turişti, el a arătat că este nevoie de mai multă promovare a destinaţiilor turistice din ţara noastră. 

"România are tot ce-şi doreşte un turist: are hoteluri frumoase, restaurante excelente, oraşe frumoase, peisaje frumoase, aeroporturi, însă problema este că nu multă lume ştie despre România, ce oferă de fapt România. Promovarea este cel mai important lucru. Pe de altă parte, vedem că România este din ce în ce mai activă. Sper ca în această vară să vedem mai mulţi turişti din Polonia", a completat Malecki. 

Oficialul LOT a mai spus că, în urmă cu 20 de ani, nu era atât de uşor să călătoreşti în afara ţărilor comuniste, aşa că, în general, lumea îşi petrecea vacanţele în aceste ţări. Acum lumea merge mai mult spre Turcia, Egipt, iar, cu maşina, spre destinaţii din vestul Europei sau Croaţia. 

"Începând de anul trecut se observă o schimbare în atitudine a turiştilor europeni, în sensul că, până atunci, România era mai mult o destinaţie de tranzit spre staţiuni din Bulgaria, turiştii petreceau o noapte în România şi plecau mai departe. Mai nou, ei se opresc în România pentru vacanţă, iar acest trend se conturează din ce în ce mai mult. Observăm o creştere a gradului de promovare a României şi o îmbunătăţire a imaginii acestei ţări, aşa că suntem încrezători că din ce în ce mai mulţi oameni vor începe să îşi petreacă aici timpul liber", apreciază Malecki. 

El a adăugat că se observă o creştere a interesului turiştilor europeni pentru centrul şi estul continentului. 

"Turiştii s-au săturat să vadă Roma, Madrid sau Paris pentru a cincea oară şi se orientează din ce în ce mai mult spre centrul şi estul Europei sau spre ţările baltice, spre locuri noi de văzut. Important este cum sunt acestea promovate", a mai spus el. 

Compania aeriană LOT a înregistrat în ultimele 12 luni o creştere cu 10% a numărului pasagerilor transportaţi de la Bucureşti la Varşovia. Pe această rută, LOT are trei zboruri pe zi. 

De asemenea, compania operează şi zboruri de pe aeroportul din Cluj-Napoca spre Varşovia, cu o frecvenţă de cinci ori pe săptămână. 

"LOT vede un potenţial uimitor de creştere în Cluj-Napoca, astfel că vom creşte numărul frecvenţei zborurilor de aici la şase pe săptămână, din luna iulie", a spus, la rândul său, Adrian Kubicki, directorul de comunicare al companiei, în cadrul aceleiaşi întâlniri. 

Operatorul aerian nu a publicat încă rezultatele financiare aferente anului trecut, însă, potrivit lui Kubicki, atât rezultatul operaţional, cât şi cel net, vor fi pe plus, după pierderile înregistrate în anul anterior. 

AGERPRES