Mălin Bot a pierdut procesul împotriva EVZ, iar acest lucru nu este deloc pe placul jurnalistului. El a avut o reacție suburbană cu privire la judecătoarea care a dat sentința.
Mălin Bot a pierdut procesul împotriva EVZ
Mălin Bot, cunoscut pentru protestele sale împotriva presupuselor nedreptăți în sistemul judiciar, a suferit o înfrângere recentă într-un proces intentat împotriva jurnaliștilor de la EVZ.
Nemulțumit de verdict, el a lansat un atac plin de injurii la adresa judecătorului care a dat sentința. În stilul său caracteristic, Mălin Bot a afirmat că judecătoarea „delirează într-o motivare de 42 de pagini”. El a mers chiar mai departe, acuzând-o pe aceasta de corupție și de protejarea presupusei grupări din jurul lui Dan Andronic.
Reacția sa a ridicat semne de întrebare cu privire la abordarea sa față de Justiție și la respectul său față de deciziile instanțelor.
În trecut, Mălin Bot a fost un susținător vocal al justiției și al luptei împotriva corupției. Totuși, această atitudine pare să se schimbe atunci când verdictul nu este în favoarea sa. Criticile sale la adresa judecătoarei și a deciziei acesteia au fost dure. De altfel, el a caracterizat Justiția ca fiind o „Hidră” care ar fi spălat penalii, scrie EVZ.ro.
Cererea lui Mălin Bot a fost respinsă
În ciuda atacurilor sale publice, judecătoarea Anita Ioniți a fundamentat decizia sa pe jurisprudența europeană. Astfel, ea a respins cererea lui Bot, arătând că modul provocator în care a interacționat și statutul său de persoană publică îl face subiectul interesului jurnaliștilor.
În plus, judecătoarea a stabilit că intentia jurnaliștilor nu a fost niciodată de a afecta imaginea lui Bot. Ba din contră, a fost de a aduce la cunoștința publicului informații relevante din viața sa profesională.
„Intentia care i-a animat pe pârâți în calitate de jurnaliști nu a fost niciodata aceea de a afecta imaginea reclamantului, ci de a aduce la cunoștința publicului fapte din viata profesională a acestuia (la care au asistat direct), astfel încât publicul să dețină toate informațiile necesare și să poată decide singur cât de profesionist, respectiv independent este reclamantul”, arată judecătoarea Anita Ioniți în motivarea deciziei.
Hotărârea instanței în cazul lui Mălin Bot
În hotărâre se mai arată „Or, in cauza, instanța constată că articolul pâratului a fost redactat urmare a interacțiunii pe care a avut-o cu reclamantul la data de 21.07.2022, când ambii și-au adresat reciproc diverse cuvinte injurioase. Astfel cum rezulta din înregistrarea depusa la dosar, reclamantul l-a urmărit și l-a filmat pe pârât aproximativ 20 de minute (…)”.
De asemenea, hotărârea mai spune că „(…) instanța subliniază că în spețe precum prezenta trebuie verificat și dacă autorul afirmațiilor pretins denigratoare beneficiază de o scuza a provocării, prin prisma unei eventuale animozități anterioare existente intre acesta și persoana vizata. Din acest punct de vedere, Curtea Europeana promovează ideea de acțiune și reacțiune in stil proporțional (…)”.
„Spre exemplu, într-o cauza în care un jurnalist a fost condamnat pentru calomnie ca urmare a redactării unui articol, Curtea a subliniat că persoana vizata, la rândul său jurnalist, publicase articole despre reclamant într-un stil incisiv, provocator și polemic, astfel ca soluția de condamnare a reclamantului a fost apreciata drept disproporționată”, arată hotărârea instanței.