Centrul comercial Sun Plaza, dezvoltat de Sparkassen Immobilien în parteneriat cu EMCT, va fi deschis în februarie 2010, lucrările de construcţie urmând să fie încheiate până la sfârşitul acestui an, potrivit celor doi parteneri.
Reprezentanţii companiei au mai anunţat că săptămâna trecută au încheiat nişte contracte de închiriere cu grupul de retail Inditex, gradul de închiriere fiind de 90%.
„Nu am amânat proiectul la cererea retailerilor, ci a fost decizia noastră. Chiria pe care o practicăm este variabilă în funcţie de cifra de afaceri“, au declarat oficialii celor două companii.
Astfel, la chiria minimă de bază se va aplica un procent cuprins între 1,75 şi 9% din vânzări.
Sun Plaza, situat în sudul Capitalei, la intersecţia şoselelor Calea Văcăreşti, Olteniţei, Berceni şi Vasile Niţu, va avea o suprafaţă construită de 210.000 metri pătraţi, care va cuprinde, printre altele, 80.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale şi o clădire de birouri clasa A, cu o suprafaţă închiriabilă de 8.300 de metri pătraţi.
Totodată, Sun Plaza va asigura 2.000 de locuri de parcare şi va avea o conexiune cu staţia de metrou Piaţa Sudului, printr-un pasaj subteran.
Noi retaileri în sudul Capitalei
Printre retailerii prezenţi în cadrul centrului comercial se numără hypermarketul Cora, cu 23.000 metri pătraţi suprafaţă construită, Baumax, care îşi deschide pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi prima unitate din Bucureşti, Mobexpert, cu un magazin de 10.300 metri pătraţi, şi lanţul de electrocasnice Flanco, cu 2.500 metri pătraţi.
De asemenea, centrul comercial va găzdui brandurile Inditex, respectiv Zara, Pull and Bear, Bershka şi Stradivarius.
Clădirea de birouri va fi finalizată într-o perioadă de 6-7 luni după inaugurarea centrului comercial.
Sparkassen Immobilien, parte a grupului austriac Erste Bank, mai deţine două terenuri în România, dintre care unul în zona Griviţa din Bucureşti, unde intenţionează să construiască spaţii de birouri şi un hotel de patru stele de 17.000 metri pătraţi. Al doilea teren se află în Jilava, lângă Bucureşti, unde compania ar putea dezvolta un centru comercial.
Compania EMCT, înregistrată în România, este controlată de doi oameni de afaceri francezi.