„Retailul va continua să fie concentrat, în general, în scheme mari, de tipul mall-urilor şi al parcurilor de retail. Asta nu implică supravieţuirea tuturor proiectelor şi investiţiilor de acest tip, de vreme ce nu oferă concepte clare de diferenţiere şi aduc o experienţă foarte slabă consumatorilor“, precizează autorii raportului.
Stirixis a observat semne timide de desprindere a lanţurilor de retail de centrele comerciale la nivel local. O serie de branduri de lux şi-au deschis magazine pe arterele principale ale Bucureştiului, printre care se numără Gerard Darel, Victoria Men, Emporio Armani, Montblanc sau Gucci, iar pe de altă parte magazinele mici de proximitate şi-au crescut activitatea prin extinderea unor lanţuri de genul Carrefour Market, Mega Image – în special prin formatul Red Market, Billa sau Mic.ro.
Pe lângă brandul spaniol Zara, a cărui strategie la nivel internaţional se concentrează pe căutarea unor locaţii stradale bune, şi KFC a anunţat recent deschiderea a zece locaţii noi în afara mall-urilor.
„Scheme mai mici vor înflori în jurul zonelor centrale şi al arterelor dens populate, care vor fuziona caracteristicile unui mall cu cele ale magazinelor stradale“, concluzionează autorii studiului.
Stirixis a fost înfiinţată în anul 1996, iar în prezent are sedii în Atena şi Bucureşti, de unde coordonează proiecte în întreaga zonă de sud-est a Europei.