Investitorii străini se înghesuie să construiască malluri în toată ţara. Lansarea noilor centre comerciale va încuraja lanţurile internaţionale de magazine să-şi deschidă reprezentanţe în România.
În prezent, Bucureştiul are un stoc de 143.000 de metri pătraţi în toate mallurile existente, înregistrând o medie de 0,07 metri pătraţi per cap de locuitor. Capitala noastră se află cu mult în urmă faţă de Varşovia (cu o suprafaţă de 1,3 milioane mp), Budapesta (544.000 mp) şi Praga (457.000 mp). Aceste cifre din raportul agenţiei imobiliare DTZ arată că Bucureştiul are un imens potenţial pentru acest tip de investiţii. Situaţia se va schimba radical peste doi ani, când se va da în folosinţă un stoc de peste 600.000 mp în Bucureşti şi tot atâta în alte oraşe din ţară.
În ceea ce priveşte împărţirea pe oraşe, cele mai multe centre comerciale noi se vor construi în Constanţa. Aici este anunţată lansarea a patru malluri. Cel puţin câte un mall se va ridica în Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Craiova, Oradea, Ploieşti, Târgu-Mureş, Bacău, Sibiu, Suceava, Focşani. Fiecare centru va fi adaptat specificului local. Mărimea spaţiilor este legată de puterea de cumpărare a localnicilor, dar şi de preferinţele acestora. De exemplu, moldovenii cumpără mai multe haine sofisticate şi, ca urmare, cei care le comercializează îşi pregătesc spaţii mai mari de vânzare. În Banat, se pune preţ pe comoditate şi calitate şi se caută îmbrăcămintea şi încălţămintea sport, de marcă, potrivit Florinei Cojocari, senior broker la firma de consultanţă Eurisko.
Marile lanţuri de magazine privesc cu încredere potenţialul pieţei româneşti şi nu îşi mai aruncă „buzduganul“ ca până acum, alegând francizele (pentru a împărţi riscul cu oameni de afaceri din România), ci se pregătesc să îşi deschidă reprezentanţe. Astfel vor controla direct vânzările din România. Un fenomen asemănător a fost semnalat şi în Varşovia, unde, în ultimii ani, o parte din marile firme au cumpărat afacerile francizorilor, pentru a-şi desfăşura activitatea numai prin reprezentanţă.
La cel mai mare târg de malluri din lume, MAPIC, desfăşurat de curând la Cannes, pe lângă standurile româneşti au roit sute de reprezentanţi ai unor mărci de notorietate. „Am avut aproximativ 600 de vizitatori la standul nostru, atât retaileri interesaţi să închirieze spaţii în mallurile reprezentate de noi, cât şi investitori dornici să dezvolte sau să achiziţioneze centre comerciale“, declară Luiza Moraru, manager al departametului de retail din cadrul Eurisko. Doar Japonia ne-a întrecut ca număr de trafic în standuri. Printre lanţurile care vor intra în noile malluri din România, se numără Pimkie, Bershka, Swarovski, Balizza, C&A, New Yorker, Humanic, Deichmann, Police, Marionnaud, Woman Secrets, Peek&Cloppenburg, Duglas şi Muler. Se mai gândesc şi cei de la H&M.
Deschiderea noilor malluri, la standarde superioare de calitate faţă de cele din prezent, va grăbi intrarea tuturor mărcilor internaţionale care sunt prezente în celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est.