Centrele comerciale din provincie se confruntă cu scăderea traficului, a consu­mului şi cu temerile retailerilor. Soluţia? Scăderea chiriilor, reanalizarea situaţiei chiriaşilor şi un marketing agresiv.

După ce Bucureştiul a devenit neîncăpător pentru dezvoltatorii de centre comerciale, aceştia şi-au îndreptat atenţia asupra oraşelor de provincie. Orice calcule economice elementare au fost lăsate deoparte în în­cercarea de a profita de boom-ul din anii trecuţi şi aşa a apărut strada cu cinci malluri anunţate în Arad, sau aglomerări de centre comerciale în oraşe fără mare potenţial de consum, precum Suceava sau Botoşani.

Intrarea în criză a adus rapid închiderea a două malluri: Armonia Brăila şi Trident Sibiu. Celelalte se zbat să păstreze chiriaşii şi să atragă clientela, traficul din centrele comerciale scăzând cu peste 30% anul acesta. „Prima măsură ce trebuie avută în vedere pentru păstrarea chiriaşilor este deschiderea şi acceptarea de către proprietar a renegocierii chiriilor. Acest proces duce de obicei la o scădere cu 20%-30% a chiriei iniţiale“, spune Costel Alecu, managerul departamentului retail şi industrial al consultantului imobiliar Regatta.
De altfel, concurenţa agresivă între centrele comerciale se manifestă deja în oraşe precum Buzău, unde mallurile Galleria (deţinut de GTC) şi Aurora (al lui Dan Ostahie) sunt faţă în faţă. Situaţia se repetă în Suceava, oraş în care bătălia agresivă se duce între Iulius Mall şi, din nou, Galleria. Capăt exuberanţei în lansarea de proiecte a pus doar criza, lipsa finanţărilor determinând renunţarea la unele proiecte sau măcar amânarea lor, în aşteptarea refacerii economice.

Şomajul şi salariile sapă afacerile

176-37277-capital_22_1.jpgO altă variabilă ignorată acum un an este rata şomajului. Lansate în boom economic, când cererea de forţă de muncă era extrem de mare, iar şomajul, de ignorat, centrele comerciale se confruntă cu scăderea vânzărilor, cumpărătorii fiind mai puţini şi mai precauţi. Astfel, în Piatra Neamţ, unde dezvoltatorul israelian GTC a deschis recent ultimul mall din seria Galleria, şomajul a crescut în primele şapte luni ale anului de cinci ori, de la 750 de indemnizaţi până în august 2008 la 3.242 anul acesta, în condiţiile în care salariul mediu în judeţul Neamţ este inferior mediei naţionale: doar 1.042 lei/lună, faţă de 1.390 lei/lună pe ţară.

În Suceava, o ţintă predilectă a dezvoltatorilor, şomajul s-a dublat în primele şapte luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul şomerilor crescând de la 779 la 1.945. Şi în Suceava salariul mediu net este inferior mediei naţionale cu circa 300 de lei lunar, fiind de doar 1.055 lei/lună.

Mai bine stă din punctul de vedere al salariului judeţul Arad, unde se câş­tigă, în medie, 1.231 lei net, dar numărul de şomeri a crescut de aproape patru ori. Dacă în septembrie 2008 erau 1.108 şomeri, la începutul toamnei din 2009, numărul acestora a devenit 3.745.

176-37278-capital_22_2.jpgSituaţia se repetă şi în alte zone, reprezentând principalul motiv al scăderii consumului cu o treime faţă de 2008 şi conducând la disperarea retailerilor care-şi văd afacerile dărâmate şi uneori părăsesc mallurile neanunţat. „E greu şi trebuie să fim înţelegători acum. Noi stăm destul de bine la închiriere. Peste 90% la Piatra Neamţ şi 70% la Suceava“, arată Shimon Galon, country manager al GTC, dezvoltatorul lanţului Galleria, în parteneriat cu Aura Investments, a cărui ultimă unitate lansată la Piatra Neamţ a avut un trafic de 55.000 de vizitatori în primele patru zile.

Ultima analiză de piaţă realizată de consultantul imobiliar Colliers Internaţional descrie o situaţie şi mai gravă. Analiştii Colliers susţin că, din cei 825.600 mp de spaţii comerciale anunţate a fi lansate în 2009, doar 33% vor fi livraţi efectiv pe piaţă.

Unii încearcă să profite de criză

176-37276-22_codbare_37.jpg„Avem 40 de milioane de euro la dispoziţie pentru cumpărături pe piaţa imobiliară, în oraşe de peste 150.000 de locuitori. E o perioadă bună dacă ai cash şi vom încerca să luăm proiecte rezidenţiale sau comerciale“, spun e Joseph Saliah, preşedinte al Aura Investments. Compania deţine, în Capitală, mallul Năsăud Shopping Center.

Cum poate supravieţui, până la urmă, un mall din provincie în criză? „O măsură este adaptarea mixului de chiriaşi la realitate. Brandurile renumite, deşi au lucruri de foarte bună calitate, au şi preţuri ridicate, şi nu pot supravieţui în oraşe cu putere mică de cumpărare“, explică Costel Alecu. Strategia de marketing şi comunicare a mallului trebuie adaptată şi ea la evoluţia pieţei, de aceea evenimentele şi promoţiile sunt din ce în ce mai dese. Căderea economică ce pare a se prelungi şi anul viitor va solicita la maximum resursele de ingeniozitate ale dezvoltatorilor, prima ţintă fiind rămânerea pe piaţă.

33% reprezintă procentul de reuşită în cazul livrării celor peste 500.000 mp de spaţii de retail anunţate pentru acest an în provincie, în condiţiile în care traficul în malluri scade, iar consumul s-a redus cu 30%