„Comerţul electronic este un subiect controversat printre operatorii de centre comerciale. Este adevărat că va acapara o parte din vânzările centrelor comerciale, în principal pe zona de cărţi, CD-uri şi electronice. Cred că vor apărea proiecte care vor prezenta nişte magazine, dar care vor face vânzările prin e-commerce“, a declarat Ingo Nissen, country manager al Sonae Sierra, în cadrul unui seminar pe teme imobiliare organizat de Ziarul Financiar.
El spune că experienţa pe care a avut-o pe piaţa românească, de la intrarea companiei pe piaţă – în 2008, şi până acum, a fost dureroasă, la fel ca pentru mulţi dezvoltatori, deoarece planurile companiei au fost date peste cap de criza financiară. Dezvoltatorul portughez avea în plan înainte de criză investiţii de circa 900 mil. euro pe piaţa românească, în trei malluri, însă a rămas cu un singur proiect, în Râmnicu Vâlcea, achiziţionat la intrarea pe piaţă.
Nissen spune că tendinţa la nivel european este de reducere a suprafeţelor mallurilor şi de simplificare a designului. Potrivit acestuia, cererea este pentru centre mici de cartier, deoarece cheltuielile consumatorilor s-au comprimat puternic, iar valoarea proprietăţilor este stagnantă.
„Puterea de cumpărare are un efect indirect asupra dezvoltării de centre comerciale, însă densitatea ţări este cea care dictează suprafaţa de retail pe cap de locuitor. PIB-ul pe cap de locuitor în Suedia e apropiat de cel din Germania, însă aceasta este mult în urma Suediei. Explicaţia este dată de densitatea ţărilor“, a mai explicat Ingo Nissen. România se situează pe locul 27 la nivel european cu privire la suprafaţa de centre comerciale moderne ce revine la mia de locuitori.
Reprezentantul Sonae Sierra susţine că o serie de nume importante de investitori imobiliari, care încă nu sunt făcute publice pe piaţa locală, se uită la România şi prezintă interes pentru această ţară.
Sonae Sierra deţine 49 de centre comerciale la nivel internaţional, cu o suprafaţă totală de închiriat de peste două milioane de metri pătraţi.
Magazin online pentru românii din străinătate
Omul de afaceri timişorean Ovidiu Şandor a dezvoltat o platformă online denumită prăvăliadeacasa.ro care va comercializa peste 3.000 de produse autentic româneşti vizate, dedicate celor peste 4,4 milioane de românia stabiliţi în afara ţării.
„Am ajuns deja la 500 de articole care concentrează tot ce e românesc, bine ales: de la zacusca de casă şi dulceaţa de nuci verzi de negăsit în Australia, la ‚Nu te supăra frate’, jocul copilăriei multora dintre noi, pe care nu ai cum să-l găseşti în Franţa, trecând printr-o paletă largă de produse culturale: cărţi, muzică, filme istorice, dar şi filme ale noului val. În cateva luni, estimăm că vom ajunge la peste 3.000 de astfel de produse româneşti cu care să ne fălim în lume”, explică Ovidiu Şandor.
Dezvoltatorii site-ului estimează vânzări de 100.000 de euro în primul an. Investiţia s-a ridicat la aproximativ 7.000 de euro pentru realizarea site-ului şi asigurarea logisticii necesare, urmând ca în următoarele şase luni, eforturile să se concentreze pe extinderea ofertei de produse, reducerea costurilor de transport la un nivel cât mai mic şi susţinerea proiectului prin acţiuni de marketing.
Piaţa de comerţ electronic este estimată în acest an la aproximativ 350 mil. euro.