“Fiecare model are o poveste de spus, iar toate împreună conturează universul magic şi misterios al folclorului românesc. Din fiecare zonă a ţării am ales un anume motiv, iar în jurul lui am încercat să creez o naraţiune cât mai delicată şi misterioasă”, spune Malvina Cservenschi, cu precizarea că „Marame este o reinterpretare în stil personal a tradiţiilor româneşti, a poveştilor pe care le-am cunoscut în copilărie”.
În plan creativ, „Marame reprezintă o reinventare a unui accesoriu etern, cu o putere de seducţie pe care fiecare femeie o cunoaşte foarte bine şi un element din ecuaţia modei care se remarcă prin versatilitate şi eleganţă perenă. Am ales să lansez colecţia Marame la New York pentru a dezvolta imaginea României şi pentru a oferi românilor din străinătate posibilitatea de a se gândi la România cu mandrie”m adaugă ea.
Colecţia este alcătuită din modele originale, unicat, realizate integral din mătase naturală şi inspirate din creaţiile româneşti tradiţionale. Fiecare eşarfă poartă un nume reprezentativ, în functie de elementul decorativ de la care porneşte istoria sa. Cu o dimensiune de 1,20 pe 1,20m, colectia Marame readuce in atentia modei o perspectiva cu un potential fantastic: folclorul romanesc, creativitatea si executia impecabila, dar si misterul ce caracterizeaza creatiile romanesti. Exploatarea acestora in cheie contemporana a dat nastere unei colectii inedite.
Cu o dimensiune de 1,20 pe 1,20m, eşarfele Marame pot fi cumpărate, de azi, de pe site-ul www.malvensky.com, la preţul de 450 de lei (aprox. 103 euro)
Make a wish ….
Designerul Malvina Cervenschi pune, de trei ani încoace, dorinţele la încheietura mâinii, le atârnă de gât, şi de urechi. Îi place să creadă că brățările ei, pe fir roșu, sau alte culori, cerceii şi lanţişoarele îndeplinesc dorințe – “<Make a wish and let it happen> este mesajul cu care încercăm să transmitem prin fiecare bijuterie faptul că dorințele devin realitate atunci când le acorzi atenție”, arată Malvina Cservenschi, care a pornit acest business în 2009, de ce sunt bijuteriile ei altfel decât altele.
A creat, până acum, două colecţii „M by Malvina” și "My First Diamond" (se vinde exclusiv în magazinul Diamond Boutique), dar “vin mereu cu ceva nou”. De exemplu, de Crăciun a creat o colecţie în ediţie limitată cu mici steluţe, realizate exclusiv din aur alb şi aur galben.
Cele mai căutate modele Malvensky Charms sunt „îngeraşul, trifoiul şi inimioara, semn că avem nevoie de protecţie, noroc şi dragoste”, spune ea.
Primăvara aceasta, designerul va lansa o nouă colecţie, din aur cu perle, safire, rubine şi smarale.
Malvensky este un brand de bijuterii premium, cunoscut deja pentru inițiativele sale inedite. După ce a deschis primul magazin online desfășurat exclusiv pe platforma Facebook (decembrie 2011), anul trecut, Malvina Cservenschi a deschis și primul Pop Up Store organizat de un brand de bijuterii din România.
Preţurile bijuteriilor Malvensky pornesc de la 100 de lei şi pot trece şi de 2.000 de lei.
Designerul își vinde bijuteriile online, în Malvensky Boutique Cafe din Mall Vitan, dar are cornere și în cinci magazine din București, Timișoasa și Iași.