Curtea de Apel Craiova va lua o decizie marți, 18 februarie, cu privire la locul unde se va judeca dosarul Caracal. Tudoriţa Măceşanu, mama Alexandrei nu a mai suportat și a răbufnit pentru prima dată la adresa lui Gheorghe Dincă.
Părinţii Alexandrei au cerut mutarea procesului de la Slatina. Aceștia nu doresc ca magistraţii din Slatina să se pronunţe în cazul fiicei lor pentru că nu mai au încredere în autorităţile oltene.
Astfel, familia Măceșanu a depus cererea de strămutare la câteva zile după ce procurorii DIICOT au finalizat rechizitoriul şi au trimis dosarul Caracal spre judecare la Tribunalul Judeţean Olt.
„Ne-am deplasat la Tribunalul Olt pentru a depune două cereri, una de strămutare a acestui dosar (…) şi am solicitat strămutarea acestei cauze, pentru ca acest complet de judecată să nu fie afectat de părtinire privind modalitatea justă în care ar trebui să se efectueze cercetarea judecătorească. Este de notorietate şi ştim cu toţii nivelul la care s-a conlucrat în acest judeţ, în care poliţiştii prieteni cu lumea interlopă ar putea să implice cumva judecătorii şi să avem suspiciuni rezonabile cu privire la imparţialitatea lor“, a declarat Aurel Moldovan, avocatul familiei, potrivit adevarul.ro.
„Ne-ai distrus viața!”
Pentru prima oară, Tudoriţa Măceşanu, mama Alexandrei, a răbufnit acid la adresa lui Dincă, femeia ajungând la capătul puterilor după evenimentele petrecute în ultimele luni.
„Aştept să văd ce vor hotărî magistraţii de la Craiova. Nu mai pot, am ajuns la capătul răbdării. Până acum am vorbit frumos, dar nu mai pot. Dincă, moş nemernic, să arzi în chinuri. Eşti un nenorocit. Ne-ai distrus viaţa!“, a spus femeia în ziua în care ea şi mama Luizei Melencu au hotărât să strângă din faţa casei lui Dincă toate lumânările şi coroanele şi să le dea foc.
„Fetele noastre nu sunt moarte, sunt răpite“, susțin cele două mame.
Gheorghe Dincă este acuzat că le-a ucis pe Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu în locuinţa sa din Caracal şi a fost trimis în judecată de către procurorii DIICOT pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat şi profanare de cadavre.